Sîngele picură
la mine-n cafea

Galbenă adîncă,
odaia e o stîncă,
umbră la pas, Dumnezeu,
fereastra-mi lipeşte
scheletul de ceas.
Din nou,
ca din şaluri pufoase,
răsărit amorţit şi sleit
intră-n casă,
secundarul ticăie-n silă
spre o vreme fertilă.
Lungită şi eu ca şi ea
sorb tristeţe şi of
din aceeaşi cafea.
Gust de trepte şi ierburi,
de zahăr penibil,
o idee îmi e combustibil.
Dimineaţa respiră-n cocori,
sfîşiind cu strigăt tăcerea.
Cu un glonte în aripi
a căzut sîngerată,
sîngele picură-n şoaptă
la mine-