vorbesc ca un vinovat

în cuşca de sârmă modernă în care trăim
eu şi iepurii mei mişunăm (suntem vii)

în marketingul acesta dereglat
una e partea prin care se trece şi
alta e partea prin care trec eu
suplă prea suplă semănând
cu umbra ceasului electronic din parc
gâfâind fără să spună nimic când descuie
prin ceafă secunda
în oraş trag după mine tot caldarâmul
într-un fel bizar am o forţă ce străbate
un pustiu pe asfalt
în cuiele de la tocuri bat tot pământul în cap
cu ele tai faţa lui (harta rece)
îl mutilez şi el pe dedesubt se înmulţeşte
se înarmează cu tranşee buncăre goale
lopeţile sapă sub picioare oricând
îl ventilează aruncă negreala în ochi…
şi ei
cei doi iepuri fricoşi cu privirile roşii
ghemuiţi unul în creier altul în conul
din piept
sunt incapabili să facă un gest
să-mi ia arma din venă
să se împuşte cu ea.