Pe malul stâng

se luminează de ziuă
undeva în copilărie.
toţi aşa cum îi ştiu se spală în grabă pe faţă
cu crucea pe buze,
îşi lasă somnul tolănit pe pernă
să ţină cald locul unde viaţa se mărită
de mai multe ori pe noapte cu un vis
apoi fiecare o ia pe drumul său
ca în povestea cu feciorii de-mpărat
când ajunşi la marginea pădurii
trebuie să-şi fure singuri
norocul.
şi când seara ne întâlnim
singurătăţile noastre se-mbată
se sărută pe gură cu vinul;
ce-ar mai fi şi drumul ăsta de-o zi întreagă
dacă stăpânul vieţii
nu ne-ar îmbăta puţin pe fiecare
dacă nu ne-ar face să uităm de gândul
că mai multe ceasuri la un loc
nu fac o eternitate?
dar noi ştim,
ne facem însă că nu,
că la capăt nu aşteaptă lupii
şi ne trezim devreme
scoatem mâinile din somn
ne aducem frunţile aproape
până când se sperie moartea
şi se-mbată…