Tasos Livaditis (1922-1988)

Tasos Livaditis, una din cele mai copleşitoare conştiinţe şi sensibilităţi poetice ale timpurilor noastre şi ale tuturor vremurilor, s-a născut în 1922, chiar în noaptea Învierii. Deşi a urmat studii de drept, literatura şi mai cu seamă poezia l-au cucerit într-atât, încât încă din tinereţe a ajuns să li se consacre în întregime. În prima parte a vieţii, Livaditis, asemeni altor confraţi care s-au identificat cu destinul istoric al neamului lor – Anagnostakis, Ritsos etc. –, a desfăşurat o intensă activitate politică – în favoarea partidei de stânga, ceea ce a avut drept consecinţă exilarea sa, din 1947 până-n 1951, de către autorităţile regimului dictatorial. Debutul său literar a avut loc în 1946, în paginile revistei Scrisori libere, cu poemul Cântecul lui Hadzidimitri, pentru ca în 1952 să fie editată prima culegere propriu-zisă de poeme, sub titlul Luptă la marginea nopţii. Acesteia i-au urmat, în decurs de 35 de ani, alte 21 de culegeri, dintre care ultima, Manuscrisele toamnei, a apărut în 1990, la doi ani după moartea poetului. Multe din poemele lui Livaditis au devenit şi mai populare în rândul publicului larg datorită punerii lor pe muzică de către Theodorakis.

Jale

Ar fi trebuit să fug, ca să mă salvez, altfel aş fi fost pierdut, dar necunoscutul din staţie mă aştepta chiar la capătul călătoriei mele.
Care necunoscut? Că eram eu însumi, înfrânt, deschizând uşile vagoanelor ce staţionau şi ieşind pe partea cealaltă a visului.
O, jale, te-am cunoscut încă de copii, cu mult înainte de a cunoaşte lumea…