Johann Wolfgang von Goethe

Liniştea  mării

Pe mare s-a-aşternut pace,
Apa parc-a-ncremenit,
La luciul din jur ce tace
Cată matrozul mâhnit.
Vânt n-adie din vreo parte!
Cumplit calmul sepulcral!
Până departe – departe
Nu tresare nici un val.

 
Nikolaus Lenau
 
Seară apăsătoare

De sus, nori negri ne priveau,
Temători erau şi grei.
Trişti, paşii noştri se plimbau
Pe-ale parcului alei.

Noapte caldă, fără astre,
Mohorâtă şi mută,
Asemeni iubirii noastre,
Pentru lacrimi făcută.

Şi, când la despărţire-apoi,
„Noapte bună!” am rostit,
Moartea-o chemam pentru amândoi,
Din tot sufletu-mi trudit.
 

Rainer Maria Rilke

Toamnă

Cad frunze: ca de departe cad ele,
Parcă sus în cer s-ar ofili grădini;
după cum cad,
vezi cât sunt de-ntristate.
Şi, noaptea, cade în singurătate
Pământul greu, dintre atâtea stele.

Cădem cu toţii. Cade mâna asta.
Căderea-o vezi în toate-atât de bine.

Există totuşi Unul care ţine
astă cădere blând în mâna sa.

Noapte cu lună

Sub lună plină, o noapte blândă la Nagold,
Ca basmul ce se-ntoarce de-odinioară.
Orele-n adâncul lor din turn coboară,
Cum se cufundă-n mare o povară,-
Foşnet grăbit şi glasul sergentului de rond,
Şi tăcerea doar se-aude-o vreme iară,
Apoi se trezeşte-undeva o vioară
Şi rosteşte foarte rar:
           Fata cu părul blond…

Conrad Ferdinand Meyer

În nopţi de inimă grea

Ades mi-am simţit mâna-ntinsă,
În nopţi de inimă grea,
De-o altă mână lin cuprinsă,
Nădejdea-mi când pierea.
Nu vom cunoaşte niciodată
Tainele Celui Prea Sfânt,
Dar Domnul vrea mereu să facă
Cu oamenii legământ.

Traducere – Alexandru MĂLĂESCU