Elegiile negre

VI

Naufragiat încăpăţânat,
care te ţii cu mâinile de ţărm în disperare,
nu vezi că prietenii, duşmanii, cunoscuţii şi
necunoscuţii te tot lovesc peste degete,
că valurile mării, ce bat ţărmul,
au început să se înroşească de sângele tău?
Până şi pescăruşul, atât de proslăvit de tine
s-a aşezat pe umerii tăi şi lopătează invers
cu aripile, şi te tot apasă în străfunduri.
Mâncare peştilor să fii, deşi la asta
nu te-ai gândit niciodată.