Bon soir, Jean-Claude!

Ultima oară când ne-am văzut
coboram pe-o străduţă îngustă la Nisa.
Strângeam în palmă mânerul cutiei primei mele viori.
Te-am întrebat cum se face că, şi legat la ochi,
poţi desena pe asfalt lumea ta care nu se mulţumeşte
să aibă margini…
Cum îndulceşti tu muchiile absenţei
povestindu-i o ploaie din sud…
De la tine-aş fi putut cere garanţia
că nu-mi va fi frig la aplauze,
că nu va trebui să mă-nchei la toţi nasturii…
Ce mirare pe chipul tău când la Nisa este atât de cald
iar femeile umblă cu soarele legat în jurul gâtului…
În mine ploua ca-n acvariu, ca într-o iarbă înaltă…

Bon soir, Jean-Claude!
De când plouă la Nisa, nu mă mai doare amurgul…