Tălpile lui Iisus

Iarăşi, la mare. În dreptul viziunii
vin pescăruşi să tragă cu aripa volute,
ca gustul sării să-mi umple şantierul
de sub valuri. Poruncindu-mi: Du-te!

C-a venit vremea să-ţi isprăveşti acolo
lucrarea caldă-a inimii, promisă de meninge.
Ia-ţi zaua de mătase şi ridic-o, să vezi
tălpile lui Iisus, călcând pe ape verzi,
cum table noi de legi îngerii ar atinge.

Că nu-i hotar mai sfânt decât acela
dat de Pescarul de oameni pentru ucenici
care-mplinindu-i fapta, arcade de tămăduire
în sufletele noastre-şi înalţă nacela.

Că doar pe fundul mării livid, Domnul
şi-a trimis inocenţii lumii din tărie
să fie scribi ai Învierii de mâine. Şi ei cred.
Că aura Lui e chiar mâna care acum o scrie.