Ecou de iarnă
    lui Nicolae Oprea

I. Somnul din apartament
 
Întors după revelion acasă
cu microbuzul de Târgovişte
toată noaptea în apartament
un vis m-a tulburat:
două imagini mi se băteau piept în piept
în chilia peşterii din muntele Leaota
două imagini gata-gata de despărţire
în hainele vântului priceput să înşele
zilele din căutarea unei averi personale
 
fiul fratelui meu geamăn se răzvrătise
împotriva zeului Pan
care-l crescuse pân-acum
iar păstorul de turme împotmolit
în valuri de frig
strivea cu picioarele goale tălăngi şi cărţi
aruncate pe jos de ucenicul violent
cărţi din care un pumn de ochi
 îl urmăreau hoţeşte
ca şoarecii pitiţi printre licheni gârboviţi
 
ce puteam face eu în somn
unde voinţa nu-ţi mai aparţine?
cum puteam eu să intervin cu orice preţ
într-un conflict străin şi-ndepărtat
măcar susţinut de-o frază muzicală?
cât nici nu bănuiam dacă
înlăuntrul sau dinafara
avea potecile podite cu aripi
retezate de îngeri?
 
oricum arborii încremeniţi din jur
ca nişte mumii încercau să recupereze
lista cu datorii pierdută de mine astă-vară
în expediţia fiziologică din peşteră:
listă încă disputată ca o hartă la tribunal –
semn că indiferenţa câştigă în faţa neputinţei
 
astfel până-n zori visul a dezbătut
pierzania mea ce mi se frecase de piele
sub pijamaua vecină cu îngrijorarea:
până când treaz am ieşit pe balcon somnoros
nedecis între răgaz şi resemnare.