La umbra kitsch-ului în floare

1.
Nimic nu trebuie să fie întâmplător în această mare de cuvinte
Unde tu, cetitorule, încerci cu disperare să zăreşti malurile visului.
Aş putea să-ţi povestesc despre iubirile mele levantine, despre caii mei albi
Înhămaţi la caleaşca onirică a timului, despre ţinutul de verdeaţă şi răcoare
Al amicilor mei poeţii, dispăruţi aiurea prin mulţimea trecătorilor,
Atenţi la cel mai mic detaliu al jurnalului intim, de unde numai obsesiile
Se diluează în spuma zeilor.

Recitesc cu sentimentul timpului pierdut definitiv pentru todeauna
Scrisorile trecutelor iubiri.
Rememorez pe sărite secvenţe dintr-o lume de mult apusă.
Sentimentul că viaţa ar putea fi trăită şi altfel lasă un gol
Între zidul de oase al strămoşilor mei şi chipurile pe care inevitabil
Trebuie să le agăţ în panoplia iluziilor pierdute.

Şi astfel conturând poematica existenţă
Mă regăsesc printre cuvintele oraşului de hârtie
De unde a te întoarce ar fi echivalent cu o sinucidere.