Sufletul
           
Sufletul meu iese din întuneric.
Şi mugurii pocnesc în carnea copacului;
şi vrăbiile zăpăcesc lumea cu trâmbiţele lor.
Dacă vrei, mă poţi citi în clinchetul vrăbiilor.
Dacă vrei, te poţi întâlni cu mine prin cuiburi.

Doamne, eşti atât de aproape
că împart cu Tine lumina şi vinul;
rupem dintr-o singură pâine.
Şi în deşert îţi dau să bei din cana mea cu apă.
Eşti lângă mine, noaptea îţi face loc să treci.

Sufletul meu iese din întuneric.
El scrie pe coala zilei cu firul de iarbă,
cu fratele cărăbuş.

Chiar şi tu, prinţesă a umbrelor, trandafir al nopţii,
ai ieşit să vezi soarele încolţit pe cer.
Şi să te pierzi prin florile de câmp.

De-acum, mă voi trânti cu tine prin florile de câmp.  
Prin clasa muncitoare a florilor de câmp.

Trăiesc în aura ei, Doamne, mi-a căzut la pat o rază.  

Sufletul meu iese din întuneric.

Mă frunzăreşte marea val cu val…