Trei bărbaţi în autocarul care goneşte prin toate hârtoapele şi ne dă cu capul de toţi pereţii. Şi între noi Luiza, care surâde timid în spatele ochelarilor ei fumurii. Ea are cerceii sferici şi sânii mici. Între noi Luiza, ca dovadă că suntem în Paradis.
Aflu că îşi pregăteşte doctoratul cu principiul terţului inclus. Eu încerc să intru în zâmbetul ei şi îi depăn povestea dimineţilor mele cu Noica. Ba chiar îi spun ceva despre contradicţia unilaterală, dar între noi se strecoară sticla cu palincă a lui Petru, care ne arde gura şi dă de pământ cu terţul inclus şi contradicţia unilaterală!
Sticla se plimbă între noi până la ultima picătură. Luiza are pantaloni violet strânşi pe picior. Ea are cerceii sferici şi sânii mici. Mâinile ei sunt subţiri. Luiza este palinca ce se plimbă între noi şi ne arde gura! Şi care dă de pământ cu terţul inclus şi contradicţia unilaterală! Ea este palinca ce se plimbă între noi până la ultima picătură. Luiza, până la ultima picătură.
Trei bărbaţi în autocarul care goneşte prin toate hârtoapele şi ne dă cu capul de toţi pereţii. Şi între noi Luiza, ca dovadă că nu suntem singuri în Paradis.
Autocarul se opreşte în tabără şi ne aruncă în camere. Eu dorm singur într-o încăpere cu cinci paturi. Luiza are colanţi violet. Strânşi violet pe picior. Degetele ei sunt lungi. Sânii mici. Două vrăbii singure. Prea singure. Nici nu mai ştiu când am scris poemul „Luiza sau Mic tratat de lolitologie aplicată”.
Prezentare – Virgil DIACONU
Redivivus bacovian
Ciori matusalemice ciugulesc
din curcubeul rodit
în câmpul de la abator.
Aureolată în rogvaiv,
fruntea poetului
îmbracă în irizări
umbrele negre de prin unghere.
Zaua lui plumburie iveşte azi
zâmbete parfumate de magnolia albă.
Disperaţi după sărutarea de zefir,
ceata de ftizici adulmecă
parfum de roz şi pur,
biruind definitiv griul
sterilei taverne proletare.
Incitată de ovaţiile publicului,
cioara cu dar de orator
îmbrățișează recele cap,
pune aripi umerilor
prea-căzuți în sine.
Şi mintea…
nu se mai absoarbe pe sine
pic cu pic.
Din memorie
Cotrobăiesc prin bătrânul ghiozdan
mistuit de patima de-a birui
labirinturi.
Rânjet de nălucă se lasă rece,
un capăt de creion pe picioare
atrofiate de încremenirea clipei
ia forma cotloanelor.
Numai eu știu să ți le remodelez
și să-ți fac vânt pe patinoar.
Câteva piruete pe luciul gheții,
cap de copil răsărit,
numai eu știu să-ți înfloresc buzele.
Doi ochi umezi ca de căprioară,
numai eu știu să-i aprind.
Cerber din oficiu
Ce alchimie secretă…
Stai mereu treaz la răscrucea
dintre minte şi inimă
(Nu te simt tocmai ostil
când îți vânturi arătătorul
la orice centimă deraiată
ce contează atât de puțin
în bezna clisoasă dintre poli?
Doar trecătorilor le împărțeam iubire
și mi s-au strepezit dinții
de agurida primită la schimb).
Procustiană
Nu vreau să mă întind
în patul lui Procust
din magazia voastră.
Mutați-l în camera de sus.
De n-am să-l ocup plenar,
dați-mi răgaz să mai înfloresc
câte o petală pe lună.
Îmi voiaţi căpăţâna ochioasă
pe tipsia de argint,
dar v-ați întors de la vânătoare
cu tolba aproape goală.
Ştiu, pe raftul de jos mai este
multă, multă aguridă
preafrumos ambalată.