RICORIS
Răsuflarea Divinei e un nor îndepărtat şi rece
prevestitor de ploi cu grindină –
noaptea-i femeie de stradă, eu:
animal însingurat cu gîndul
la ultima zi a lumii
Sînt mulţumit cu tăcerea lucrurilor
premeditînd colosale explozii?
retorică retorică retorică –
convieţuiesc cu şobolanul Bosch
viaţa mea de acum e proiecţia unui film mut
(nesfîrşită incertă iluzorie peliculă
peste care lunecă ambarcaţiunile
pregătite pentru o nouă Cruciadă)
Trupul înnoptează pe masa de operaţie
celulă cu celulă gratie cu gratie
şi nu întîmplător
mă gîndesc la prietenul din Sibiu,
la ochii obsedaţi
de anatomia corpului actriţei Miriam –