Naşterea mamei

Nu crescusem încă
pe când  se arginta nucul.
Pe vremea aceea era dimineaţă,
pentru că de la una din ferestre
mama îmi zâmbise copil
şi pierise în galbenul  curcubeului.
Intrasem în vorbă cu portarul maternităţii,
auzisem vocea mea care înlocuia alte voci
rânduite să treacă în viaţă.
Venită de câteva luni prin oraş,
m-am pomenit mânând caii,
urmărită de lupi prelungi
ori de nişte călăreţi…
Mama chiuia în carnea mea de durere.
Nădăjduiam să ajung la vreme.
Nu din teamă de lupi.
Ci pentru că nu m-aş mai putea naşte
cu ochii mamei albaştri,
pe care îi văzusem în Galatheea,
unde îngerul bătrân mă pândea
să mă înfăţişeze pământului.
Dimineaţa cu scutece agăţate la soare
îmi pusese pe prag pachetul cu miros de lapte cald.