Elegiile de la Dorweiler

A DOUA ELEGIE
 
1. (EA SE UITĂ LA MINE
CU OCHII ALTEI FEMEI)

Ea se uită la mine cu ochii altei femei,
poate chiar cu ochii altei vietăţi,
mă face băsmăluţă cu care-şi leagă părul,

nu voi şti cum s-o dezbrac de toate aceste năravuri,
cum să-i las peste mine pletele ca pe nişte bălării
 într-o grădină cu maci,
cum s-o aşez între perini, cum făceau sultanii
după ce retezau ţestele pline cu gărgăuni,

îi văd mîinile alături, desenate ca doi crini
şi din spatele perdelelor urcă fumul încet
în plămînii făcuţi foale în covălii,
or fi aşternuturile pline cu musculiţe pe care le scot
din pahar,
ca într-o cîrciumă cu pereţii umflaţi
ca nişte pînze în vînt,
sînii ei plini osteniţi de mîinile mele,
sau ai altei femei care mă priveşte cu ochii ei –

şi e abia dimineaţă cînd intru în somn ca într-un
coşciug
din care voi învia către seară…