Viziune

Un cătun din Gorj
unde în fiecare dimineaţă
soarele se chinuieşte ca o gânganie
să treacă înapoi dealul.
La toate înmormântările
oamenii rămân înnămoliţi, până târziu,
în pământul galben de la marginea gropii
– vreme în care se cred nişte chipuri de tablă
osândite să privească realitatea
prin învechitele răni din palme
şi ale picioarelor.
Când te faci mare – încât te simţi altul,
cum la Crăciun, sub o mască de cerb –
scoţi din rădăcini o fată cu târnăcopul
şi ţi-o sădeşti lângă casă. Uneori,
se văd în oglinzi, toată ziua,
stelele din noaptea trecută
şi sforăie caii, împinşi de un duh diavolesc
spre tristeţe şi narcisism.
Odăi cu pereţii afumaţi de plânsul copiilor,
paparude săpând din nour în nour
în căutarea unui ciob de ploaie
şi sperietori – din cele cu pălărie şi pantaloni –
trăgând de câte-o văduvă, în amiaza mare,
în timp ce combinele seceră lângă cimitir:
un dormitor unde cei plecaţi
se odihnesc în paturi supraetajate.