Clipele premonitorii

Clipele atemporale le-am văzut.
Alergau ca iepurii pe câmp;
orbul îşi amintea privirea
pe care n-a avut-o niciodată,
surdul îşi amintea sunetul
care nu i-a picurat în ureche
nicicând,
văduva vedea negrul
prin vălul de mireasă.
Clipele treceau,
dar rămâneau peste tot.
De-atunci caut mărturii,
amănunte care trădează,
semne care dau în vileag.
Nu am la îndemână
decât un mănunchi de ceasuri
pe care le pun cap la cap
împletind punţi
peste lumile din care ele lipsesc.
Urme adevărate,
nevindecate,
de cele mai multe ori nevăzându-se,
aşezându-se unele sub altele.
De aceea ochii mei,
oile negre ale orizontului,
pasc  prăpăstii şi munţi
în urcuşul de ivoriu
până la clipele premonitorii
înşirate-n abis.