Născută la 19 februarie 1987 la Ploieşti, Teia Lambă este studentă la Facultatea de Litere din oraşul natal. A colaborat, până acum, cu poezii, eseuri şi interviuri la revistele Atitudini, Axioma şi Revista Nouă. Din volumul său aflat în lucru (intitulat, provizoriu, Dormind cu tâmpla pe un vis sau Călătorie în jurul unui înger, cu ilustraţii de Mihai Stănescu), ne-a oferit un grupaj semnificativ.

Litera Pi
 
Când te voi părăsi
caligrafia ierbii va rămâne neatinsă
şi somnul ei va avea
aceeaşi respiraţie egală.
Pe cerul de deasupra ta
îmi voi fâlfâi aripile de înger
şi voi zbura în cercuri concentrice
care nu vor avea
litera pi
ci o altă literă,
aleasă la întâmplare,
alfa,
beta,
gama
sau oricare alta..
Eu voi cauta însă,
cu obstinaţie,
litera pi,
singura care poate face cercurile
din ce în ce mai mici
până când vor deveni irişi
în ochiul obosit al amurgului nostru.
 
Ploaia

Când ne-am despărţit
ploua
a timp risipit inutil,
a dor de drum ascuns
în spatele zării.
N-am ştiut niciodată
dacă pe obrajii tăi reci
de marmură netrăită de timp
erau lacrimi
sau doar picurii rătăciţi ai ploii.
 
Eclipsă

Ca o lună adormită
e fruntea mea.
Un gând începe s-o întunece.

Insomnie
 
Cutreierând
insomniile mele plurale
treci uneori de marginea somnului
şi te ascunzi în chipuri comune
tu,
cel damnat,
tu,
cel uitat,
tu,
cel rămas
din dragostea noastră
arsă de patimă,
din dragostea noastră
pierdută în nisipul clepsidrei,
din dragostea noastră
risipită dual în somnul meu
infertil şi rece.
Ochiul
Ochiul meu
neînvins de lumină
se rostogolea printre pietre
cu familiaritatea celui reîntors acasă.
Puţina stinghereală
rămasă printre gene
i se aduna uneori într-un colţ
şi se numea lacrimă.
Alteori
clipirea uita de sine
şi se abătea în culorile pictorilor
atât de firesc şi de inevitabil
că nu mă gândeam
că va exista,
cândva,
şi cuvântul orbire.

Amintire

În cercul imperfect al pleoapelor mele
insomniile de calcar
îmi rătăcesc copilăria printre gene.

Remember
 
Îmi amintesc
că în oraşul meu
străzile erau fără soţ.
La fel şi plopii
de pe marginea lor.
Cum şi îndrăgostiţii din oraş
erau tot fără soţ,
atunci când se plimbau
ei se ţineau de mână cu plopii.

Dioptriile speranţei

Închide-ţi ochiul într-o sticlă
şi arunc-o în mare
aşa cum fac marinarii,
naufragiaţii în general.
Apoi,
prin dioptriile aburinde ale dorului de lume
vei face din orice punct
o insulă
şi din orice bănuială de orizont
un ţărm.
Toate însă
vor fugi tot mai departe de tine
pentru că înecaţii aduc ghinion.

Secunda

Ce prelungă era secunda
când trecea nepăsătoare
prin imperiul apusului.
Dar tu,
dornică de frăţia serii,
ai aşezat-o anapoda
pe cochilia blândă a unui melc
ca să se uite pe sine
până când blândeţea nopţii
va semăna cu catifeaua întunecată
a vechilor caftane.

Toamna

Infirmitate în frunzele copacilor.
Orizontul în zborul cocorilor.
O naştere amânată în respirarea mea.

Întâmplare
 
Ce întâmplare
să treci
printre pluralele mele vieţi,
tu, minutarule,
ca un istm bătrân şi-n derivă,
eu ca un ceas planturos
însolzit de fetide secunde.

Baladă

De-atâta mers
pasul meu stâng
cu pasul meu drept
se unea
şi călătorul
alergător se-ncepea
şi alergătorul cal se tropotea
şi calul Pegas se-nălţa
şi Pegasul aripa se zbura
şi aripa-n zare se sfârşea
de nimic nu rămânea
doar în urmă
umbra mea venea
fără pas
ea doar plutea.

Ocol

Braţul tău
făcând semn de rămas bun
seamănă cu o pasăre
ce migrează alene spre soare.
Celălalt braţ
sabie ce toacă secundele
cu lentoare,
de parcă timpul
nu se mai ştie pe sine.
Între mâinile tale,
În răstimpul unei secunde nesfârşite,
îţi dai ocol
cu o caravelă putrezită.

Dimineaţa

Dimineaţa.
Pădurea s-a rătăcit
în noaptea
prea lungă, prea adâncă.
Copacii s-au spânzurat de stele.
Unul singur de lună.
Ca un ochi blestemat la nesomn
Dimineaţa aşteapta încă
să apară pădurea.