O rază

O rază privea necontenit
la rădăcinile văzului. A ei era lumea,
de prisos reverenţe. I se închina
la urmă, tăcut, fiecare.
Şi nu dorea să scape din ochiul obstinat
al tuturor, putea să doarmă
ori să se rotească,
la fel era, păun în autocontemplare.
Nu obosea, nu cerea voie să plece.
Stăpână peste spaţiu, cum
s-ar fi rătăcit?
Părea şi veselie şi minciună
şi îngăduinţă, fuior al amintirii,
triunghi din viitor, odgon
şi-alunecare. Oglindă fără trup
şi strat de ape, iubire ce-o simţeai
într-un sfârşit urcând din tine însuţi,
val iluminator şi adevăr, vibraţie.