CANTONIEREASA (AUTOPOEME)

În apartament

în apartamentul cantonieresei, pardosit cu
scânduri, duminica, în familie,
pisoiul
e un război de ţesut suit pe două picioare, care-mi
cere să mă aplec să-l ascult, că:
afară… auzi, tu!
afară a înflorit bostanul

măi, prăpăditule, îi
răspund din pragul uşii deschise, ridică şi tu batista
cantonieresei (una brodată cu
amoraşi), căzută din… ă… dumitre, îmi taie
gândul mama, ieşită acum
în ogradă (că striga, privind în sus, la un frate al
lui tata, rămas
neîngropat, pe front, în URSS, în o mie nouă sute
patruzeci şi… în sfârşit), nu mai patina
atât, ce, e gheţuş pe acolo?
nu patinez, ţaţo, repar aici meterezele, îi făcea
semne dumitru, mortul… tu nu
înţelegi, lasă (şi
îşi făcu cruce)… nu vii jos, acuma (să
mănânci)?
păi, cu ce?
(chiar,

vino pe razele soarelui, bre, îi spun eu, aşa, cobori
fâl-fâl cu ele, raze prinse cu fire de in şi
cu ceară… taci, bă, iar te bagi
în vorbă ca musca
în lapte)