Umbra tatălui

Astăzi a murit tata Hermann
mă legănam pe raza cerului
castele de nisip îmi atingeau gleznele
mi-a dat o palmă apoi a căzut la pământ
urma o port şi-acum pe obrazul din suflet
i-am luat-o. am sărutat-o ca o fiică bună
am dus-o la resuscitare. la spital
sirenele salvărilor s-au strâns buluc
purtau câte-o parte din t.H
lacrimile mele curgeau peste el
încă  purtau ambrozia din raza de cer
îngerii mei… mi-am rugat îngerii
părăsiţi-mă pe mine! mergeţi la el
aripi de tinichea au împânzit aerul
vă dau sufletul meu! nu mi-l luaţi pe t.H.
frunzele degetele tatălui meu
atârnă fără viaţă în spital
le adun cu grijă, le sărut ca o fiică bună
le pun în sutele de cărţi la presat
mă uit la ele cu tandreţe. le vorbesc
foşnetul frunzelor degete…
“nu ştiu să-ţi fiu tată!”
muşcă din mine adânc
ştiţi  oare voi să mi-l redaţi pe tH.?