Ultimul oftat

O piaţă presărată cu câini veşnic zăcători în ea şi cu neguţători de lucume multicolore şi tare dulci. Miezul zilei arde aramă. Pe scaunele presărate pe trotuare ale cafenelelor, bărbaţi uitaţi de vreme îşi pufăie ciubugul abnegaţiei şi îşi sorb cafeaua răbdării. Doar când surâd îşi arată dinţii de leu, în rest sunt blânzi şi resemnaţi. Pălăriile le înnăduşă fluturele gândului. O bucurie tristă îi animă din când în când şi pe chip le trece câte o umbră vătămată.
Pe după garduri umbrite mocneşte tăcerea florilor la pândă. Verdele strălucitor al salcâmilor taie în două ansamblul rigid şi posac.  Frederika măsoară încet, din stâlp în stâlp, lespezile unde străluceşte un slab ecou. Are obrajii aprinşi de osteneală. Jerbe de păsări rebegite îi taie calea. Clopotniţele poligonale se animă, străbat văzduhul într-un zbor atât de pur şi atât de nud încât vârfurile lor se pierd în umbra turnului central ca nişte nori. Un câine tologit şi cotonog taie aerul cu un scheunat interminabil. Frederika îl priveşte cu teamă, în vreme ce se apleacă să îşi lege şiretul de la un pantof. E un pantof butucănos, obosit. Dar ea nu observă asta, pentru că gândul îi zboară cu o iuţeală de zile mari spre cer, trece dincolo de el şi se repede în spaţiul întunecat, pe urmele unei planete tăcute, seci şi îngheţate. Se plimbă o fracţiune de secundă pe suprafaţa ei zgrunţuroasă şi se întoarce, limpede şi vioi, şi i se cuibăreşte în suflet. Frederika dă din cap mulţumită. O cioară resemnată o priveşte cu un ochi părelnic. Tristeţea ei se revarsă asupra chipului fetei, dând obrazului fraged graţia leneviei şi aerul împătimirii. Privită de sus, din unghiul acela imposibil, pare uscată şi ciolănoasă, cu buzele umflate şi uşor crăpate.
Babe cu ciubeicile în gură, chircite în râna unor curţi prăfuite, urmăresc cu ochi goi ghiduşiile unei momiţe. Peste casele putregăioase, astupate cu câlţi şi tinichele, se strecoară un val de umezeală şi de fumăraie. Profitând, trec strada ucigători plătiţi, vânturători de lume, oameni scăpaţi din o mie de nenorociri, mofluzi, vicleni, lăsând locul liber copacilor fără flori şi fără frumuseţi. Frederika se ia după umbrele grăbite şi intră brusc în târgul crăcănat după un colţ. Demni şi calmi în veseliile lor sporovăitoare, vânzătorii ambulanţi nu îşi caută plăcerea în îndobitocirea beţiei, nici în cea a jocurilor, nici în zbuciumările dănţuirei… Sunt doar căzuţi în admiraţie faţă de marfa de care nu s-ar despărţi parcă niciodată: suluri de Lahore sau Bagdad, stofe de Brussa, caftane, testemele, mătănii teşite, unt de roze, paste de scos părul, ape de flori, pomade cu etichete de Paris, oglinzi cusute cu fir, sipeţele încrustate cu nacră în care se păstrează ultimul oftat. Ce drăguţ! Şi ce păcat!