Pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpăna se naşte la Piteşti, la 7 mai 1886, într-o familie de origine germană. Şcoala elementară şi liceul le urmează în oraşul natal. În anul 1904 pleacă în Germania, la Berlin, înscriindu-se la cursurile particulare ale Şcolii de artă, unde se pregăteşte cu prof. Adolf Schlabitz pentru a candida apoi la concursul de admitere al Academiei Regale de Artă ale cărei cursuri le absolvă în anul 1909. În acelaşi an se înapoiază în patria natală mai întâi pentru satisfacerea stagiului militar, după care va desfăşura o amplă activitate artistică iniţial la Piteşti şi în zonele pitoreşti ale Argeşului.
În anul 1911 expune pentru prima dată la Salonul Oficial, apoi la Tinerimea Artistică (1912), Ateneul Român (1920), mai întâi în expoziţii de grup, apoi cu expoziţii personale la Bucureşti, cât şi la Fundaţia Dalles, Institutul de Artă, Sala Ileana, dar şi în diferite oraşe din tară precum Ploieşti (1924), Craiova, Timişoara, Galaţi, Brăila, Piteşti, Buzău etc. În 1929 face un voiaj de studiu la Budapesta, în acelaşi an o Campanie de lucru la Constantinopol, Atena, Salonic, în 1931-1932 călătoreşte la Paris, unde va expune la Galeria Jeanne Castel, iar în 1932 participă cu lucrări la Expoziţia Artiştilor francezi de la Paris. Călătoreşte şi lucrează intens în Macedonia şi Grecia, ulterior în Italia (Veneţia, Milano, Roma, Napoli, San Remo) şi în câteva localităţi din Germania; în 1957 este invitat să facă o călătorie de documentare în fosta Iugoslavie. În anul 1951, maestrul Schweitzer-Cumpăna este numit profesor la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti. În timpul vieţii face donaţii semnificative muzeelor din Piteşti, Brăila, Galaţi, Craiova.
Cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani i se conferă titlul de Maestru Emerit al Artei. Se stinge din viaţă la 17 februarie 1975, la Bucureşti şi este înmormântat la Cimitirul Evanghelic-Lutheran.
Având în vedere că locul de naştere al acestui reprezentant al plasticii româneşti este capitala bogatului şi pitorescului Argeş, se cuvine să analizăm mai atent legătura dintre meleagurile originare şi evoluţia personalităţii remarcabilului piteştean. Adesea locul în care începe depănarea firului unei existenţe poate fi rezultatul unui simplu joc al destinului şi poate avea un caracter episodic, fără implicaţii semnificative, mai ales când nu rămânem acolo un timp mai îndelungat. Nu este cazul aici. Schweitzer-Cumpăna, cu toată obârşia-i germană, s-a simţit toată viaţa un român şi un argeşean autentic. Cu sensibilitatea-i nativă, a ştiut din primii ani ai copilăriei să înţeleagă şi să preţuiască frumuseţea locurilor, a naturii, a oamenilor în mijlocul cărora avea să trăiască. Acolo, în primii ani ai copilăriei, şi-a manifestat aptitudinile artistice, iar ochiul atent al unor dascăli locali a ştiut să-l remarce şi încurajeze. A avut desigur un mediu care i-a declanşat prin el însuşi harul de a crea minuni de artă unice şi deosebit de valoroase. Iată ce mărturisea maestrul de mai târziu, într-un dialog pe tema artei sale.
„Pe la vârsta de şase ani am stat în mijlocul ţăranilor, i-am cunoscut foarte bine dat fiind că un unchi al meu avea o moară ţărănească la Găvana, o suburbie a Piteştiului. Am cunoscut de mic copil ţăranul, i-am descifrat sufletul şi l-am iubit…”
Dragostea faţă de viaţa satului şi de oamenii lui acolo a trăit-o prima oară, în Argeşul de altădată. Paradisul natural pe care l-a descoperit la Cumpăna, satul dintre păduri şi munţi, i-a rămas întipărit nu doar în minte ci şi în inimă. În multe din tablourile sale subiectele tratate sunt legate de locurile copilăriei, iar titlurile acestora le-a imprimat identitate: Baci din Muscel, Moară la Găvana, Cap de ţăran din Argeş, Ţărancuţă de la munte, Case la Cumpăna, Târg din Piteşti. Nu doar locurile erau întâlnite pe cartonul tablourilor ci şi numele sătenilor cărora le făcea portretul: Baba Rada, Baba Vişa, Ion de la Sereşti, Ţăranul Netu şi mulţi alţii. Casele de pe uliţele satelor erau o altă temă frecvent întâlnită în pictura şi grafica maestrului. În cele peste şase decenii în care a lucrat fără răgaz, a realizat o adevărată cronică în imagini a arhitecturii şi portului ţărănesc.
Atât de mândru era artistul de comoara ce o reprezenta acea temă a satului şi a oamenilor lui încât expunea asemenea tablouri şi în expoziţiile ce le-a deschis în străinătate, la Paris, spre exemplu. Considerăm că nu ar fi lipsit de interes să aflăm ce sentimente aveau sătenii care veneau în contact cu pictorul, fie ca modele, fie ca simpli privitori ai tablourilor sale atunci când erau create în mijlocul naturii sau expuse după ce le finaliza.
Aşa se face că maestrul în ultimii ani ai vieţii sale îşi amintea cu duioşie o întâmplare trăită într-o pădure, de astă dată la Predeal, cu mulţi ani în urmă. Un ciobănaş şi-a lăsat oile pentru a privi cu atenţie felul în care artistul picta. Acelaşi lucru l-a făcut şi cu un alt coleg de-al său care, la câţiva paşi de dânsul, făcea acelaşi lucru. Dar a revenit şi a continuat să-l asiste tot pe Schweitzer. Întrebat dacă înţelege ceva din ceea ce acesta lucra, cu repeziciune, el a răspuns: „Nu înţeleg, dar îmi place foarte mult!” Apoi, trântindu-şi căciula de pământ a explicat: „La dumneata, domnule se simte răcoarea pădurii”. Era de fapt o formă de critică sinceră şi spontană a creaţiei sale.
În arhiva familiei Schweitzer-Cumpăna s-a păstrat o scrisoare ce exprimă sentimente impresionante ale unui fiu al satului Cumpăna din Argeş. Pentru frumuseţea textului şi valoarea ei documentară selectăm câteva fragmente.
„Mult stimate Domnule Maestru,
Vă scrie aceste rânduri un cetăţean din Capăţâneni pe Argeş, unde v-aţi petrecut o vară, în gazdă la noi, împreună cu Maestrul Gh. Chirovici şi anume e vorba de vara anului 1926 sau 1927; în orice caz, acum peste 40 de ani! Dovedind din ziarul regiunii noastre «Secera şi Ciocanul» că Dv. aţi vizitat din nou fundamental transformata vale a Argeşului, locul copilăriei Dv. şi scumpa Cumpăna, unde şi eu mi-am petrecut copilăria… am îndrăznit de a vă scrie, încercând cu această ocazie să vă reamintesc câteva clipe petrecute cu 40 de ani în urmă… Eu sunt cetăţeanul (tânăr pe atunci ca şi Dv.) care vă stăteam ore întregi model pentru ilustrele Dv. tablouri din care abia mai reţin: un chefliu cu lăutarii la ureche, lăutarii fiind Tică Gligorosu şi Mita Minicioaie, cobzăreasă; alt tablou, un cioban cu oile, cioban rezemat de un mesteacăn şi altele”.
În continuare semnatarul scrisorii reconstituie din memorie textul unei poezii a poetului şi epigramistului Aurelian Păunescu, prieten al pictorului.
„În Căpăţâneni pe Argeş, într-un colţ plăcut
de ţară
Vin oameni de pretutindeni, ca să-şi
mai petreacă vara
Se găsesc aci la munte, mici căsuţe ţărăneşti
Care au însă „confortul” vilelor împărăteşti
Au căldura de la soare şi „eau froide” direct
din vad
Şi pe lângă tot confortul, au şi paturi moi
de brad
(De altfel toată lumea ştie, bradul este
un lemn moale)
Cine s-a culcat în ele n-a putut să se
mai scoale.”
Şi amintirile îşi continuă calea…
„Desigur, scumpe Domnule Rudi aţi uitat când vă ceream resturile de la tuburile de vopsele franţuzeşti şi pensulele uzate cu care mă distram şi eu mâzgălind pe geamuri. Nu am avut pregătirea şcolară şi nici vocaţia pentru această artă, am rămas un slujbaş al pădurilor de care mi-a fost atât de drag!
(…)
Vă salută cu mult respect,
Ion Grămadă
Maistru silvic pensionar
Oeşti – Argeş, 16 noiembrie 1967“
Parcurgând această emoţionantă scrisoare în care nostalgia, stima, sensibilitatea se îmbină minunat, vom înţelege de ce Maestrul Schweitzer-Cumpăna a iubit şi preţuit sufletul ţăranului.
Dar cel care, la rându-i, a descoperit în modul cel mai fericit relaţia pictorului cu pământul, firea oamenilor şi vatra românească a fost nimeni altul decât poetul Tudor Arghezi (l880-l967) laureat al Premiului Herder. La împlinirea vârstei de optzeci de ani, în semn de omagiu, poetul a dedicat pictorului un medalion literar, pe care îl publica în revista Argeş, anul I, nr. 3, august 1966, la Piteşti.
După ce afirmă că cele două cuvinte din numele Schweitzer-Cumpăna unesc (parcă) două ţări, scriitorul continuă:
„Dar numele cel mai îndrăgit de el a rămas în pictură Cumpăna, acest mare pictor iubind peste toate filiaţiile lui peisajul românesc dus la o expresie supremă. Ca şi Grigorescu, cântăreţul cu pensula al priveliştilor ţării noastre, el iubeşte fiecare fir de iarbă, fiecare floare a pământului şi a muncii româneşti. Când zici Cumpăna, înţelegi vatra românească şi Argeşul în care a trăit şi pe care l-a purtat, mărturie frumoasă în priveliştea celor mai mari frumuseţi. Viaţa acestui adevărat artist trăieşte tânără şi proaspătă de 80 de ani în mijlocul exclusiv al acestor frumuseţi…”.
Având privilegiul de a se bucura de o viaţă care s-a desfăşurat aproape de vârsta unui secol, pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpăna a putut cunoaşte şi a fost remarcat de mulţi contemporani de elită, din varii medii sociale, politice, ştiinţifice şi culturale. Pe cei mai mulţi şi i-a apropiat prin arta sa, prin atracţia magică a expoziţiilor sale. În vremea când România era regat, familia regală îi vizita expoziţia. Regina Maria i-a fost oaspete în atelierul său din locuinţa personală, din str. Budişteanu, prin anii ’30. Regele Carol al II-lea l-a invitat pe Maestru să picteze alături de alţi mari pictori români de seamă la Palatul Regal din Bucureşti. Panourile realizate de pictorul Schweitzer-Cumpăna se află şi astăzi în perfectă stare, împodobind fosta sufragerie regală alături de operele picturale semnate de Eustaţiu Stoenescu, Nicolae Tonitza, Ştefan Popescu, Ion Teodorescu Sion. Din păcate acea încăpere a Palatului nu este accesibilă publicului.
În acelaşi timp precizăm că şi în România devenită republică opera artistului a fost apreciată de personalităţile conducerii de stat. Este, considerăm, o confirmare a valorii acesteia. Pictura a fost cea prin care şi pentru care a înţeles să-şi consacre întreaga viaţă.
Pentru a evalua opera maestrului Rudolf Schweitzer-Cumpăna, vom prezenta în rândurile ce urmează o serie de opinii ale unor personalităţi care i-au cunoscut, cercetat şi comentat creaţia artistică.
Ştim cu toţii, pentru că este semnalat în lucrări cu caracter monografic sau în cataloage ale expoziţiilor pictorului, că în genere creaţia sa a fost răsplătită favorabil de critică. Înainte de a cunoaşte mai bine ce s-a scris şi mai ales de către cine, vom cita opinia de valoare a criticului şi istoricului de artă Radu Ionescu, autor al monografiei-album pe care a publicat-o cu trei ani în urmă. Iat-o!
„Sunt artişti care au avut şansa de a fi descoperiţi de tineri, admiraţi, iar numele lor să-şi afle loc în publicaţii. Astfel, repere utile ale evoluţiei lor, cronicile au rămas martori ai vieţii şi constituirii unei opere.
Printre aceştia, Rudolf Schweitzer-Cumpăna poate fi «citit» încă din epoca sa de primă tinereţe, semnăturile autoritare ale cronicarilor fiind mărturia admiraţiei cu care acest pictor a fost înconjurat pe lungul drum – atât de fructuos – ce i-a asigurat un loc de frunte în arta românească a veacului XX”.
Într-adevăr!
Nichifor Crainic, în 1919, scria, după ce a făcut cunoştinţă, în prăvălia unui negustor din Calea Victoriei, cu câteva din lucrările sale: „…tânărul expozant este un talent ce merită luarea-aminte. Cu tot numele său nemţesc… dl. Schweitzer are o inspiraţie rustică foarte românească, am putea zice exclusiv ţărănească. În plus, dl. Schweitzer are lucrul principal: însuşirea artistică…”.
Nicolae Iorga scria în Neamul românesc, din noiembrie 1921: „E un zbucium în acest suflet cu totul original, capabil de opere mari, un zbucium onest şi fecund. Nimic din ce face nu e ca la alţii dar nu pentru că o voieşte, ci pentru că e o necesitate absolută a sufletului său (…). De la acest pictor putem aştepta o nouă formulă a realităţilor pământului nostru”.
Victor Eftimiu, Lupta, 1922: „Căci Dl. Schweitzer-Cumpăna este un talent adevărat cu desen viguros şi culori împerecheate original din ale cărui lucrări se desprinde o mare speranţă pentru cei ce vor să vadă în Dl. Cumpăna o figură din cele mai interesante ale artei nostre plastice”.
Cu prilejul vernisării expoziţiei personale de la Paris, pictorul a beneficiat de o prezentare în prefaţa catalogului acesteia din care am selectat un fragment. Semnatara rândurilor ce urmează nu este altcineva decât strălucita descendentă a vechii familii de boieri şi poeţi a Văcăreştilor, nimeni alta decât Elena Văcărescu (1866-1947), scriitoare de limba franceză şi diplomat român, stabilită la Paris în 1891.
„Nenumăraţi artişti străini s-au priceput să însufleţească sub ochii parizienilor farmecul şi vraja patriei lor. Nu ştiu să fi reuşit cineva mai bine ca dl. Schweitzer-Cumpăna.
Realist, căutând doar acea desfătare a adevărului ce constituie marea voluptate a artistului, Dl. Cumpăna ne oferă o seamă de pânze frământate şi radioase, cărora Orientul le împrumută lumina lui cu luciri argintii şi în care viaţa de fiece zi a ţăranului ni se înfăţişează cu toată blândeţea ei frustă”.
Citate din cronici la fel de elogioase referitoare la omul, artistul şi opera sa sunt încă foarte multe, iar cei care le-au lăsat posterităţii, precum George Oprescu, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Samuel Mutzner, Iser, sunt doar o parte din personalităţile din domeniul artei care l-au cunoscut şi preţuit.
Cu deosebită stimă şi chiar recunoştinţă, pictori români care au avut şansa de a învăţa fie în cadrul Institutului de artă Nicolae Grigorescu fie prin lecţii particulare, cu distinsul artist şi dascăl R. Schweitzer-Cumpăna, maeştrii Vasile Grigore, Traian Brădean, Marin Gherasim, Ion Sălişteanu, Iulia Hălăucescu, Liana Saxone Horodi, Constantin Blendea.
Se cuvine să amintim că numele pictorului Schweitzer-Cumpăna figurează şi în dicţionare de artă din Europa şi Statele Unite. În ediţia din 1933 a volumului Larousse Artistique de la Paris (pagina 282), alături de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, iar printre artiştii români contemporani Ştefan Popescu, Theodor Palady, piteştenii Costin Petrescu şi Schweitzer-Cumpăna, Marius Bunescu, Iser. În Germania, Leipzig 1953, în lexiconul pictorilor din sec. XX Algemeines Lexicon der bilden den Kunstler der 20 Jahrhunrts/hrsg von Hans Volmer, apare un text biografic consistent pentru R. Schweitzer-Cumpăna.
La Chicago, U.S.A. apare în marele dicţionar al personalităţilor lumii Who’s who in the world, 2nd edition, l974-1975 (pag. 889), numele pictorului piteştean.
În cataloagele unor mari case de licitaţie din Franţa precum Benezit şi Accoun apare în mod constant numele maestrului.
Aşadar, apreciat în ţara în care s-a născut dar şi peste hotarele ei, prezent în numeroase muzee şi expoziţii pretutindeni, valoarea sa ca artist este de necontestat. Şi totuşi… a existat o perioadă în care, după 10-15 ani de la plecarea sa din viaţă, asupra operei sale s-a aşternut, o vreme, tăcerea. Mai mulţi intelectuali, oameni de artă, cunoscători ai meritelor artistice ale pictorului s-au gândit să corecteze într-un fel această nefirească situaţie. Soluţia a fost înfiinţarea, în anul 1996 a Fundaţiei Cultural Artistice Rudolf Schweitzer-Cumpăna la Bucureşti. Încă de la începutul existenţei acesteia, li s-a alăturat iniţiatorilor un prim grup de personalităţi precum acad. Dan Grigorescu, istoricul de artă Radu Ionescu, preşedinte de onoare al Fundaţiei, Petre Oprea, Mircea Deac, Florica Cruceru, regretata Ruxandra Ionescu, Ruxandra Garofeanu, Paul Rezeanu, prof. dr. Aurel Pentelescu, Valeriu Râpeanu. Împreună am cercetat arhiva proprie, am organizat simpozioane, am prefaţat cataloage şi am vernisat expoziţii. Acestea din urmă au putut fi admirate în săli ale unor prestigioase muzee, precum Muzeul Naţional de Istorie al României, Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, Muzeul Naţional Ţăranul Român, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Unirii din Alba-Iulia, Muzeul Judeţean Ştefan cel Mare din Vaslui. Toate acestea s-au putut înfăptui într-o reală şi strânsă colaborare cu specialiştii instituţiilor muzeale citate. De aceeaşi solicitudine ne-am bucurat şi din partea unor Centre culturale precum Casa de Cultură Fr. Schiller din Bucureşti, Centrul Cultural al Ministerului de Interne şi nu în ultimul rând Comisia Naţională a României pentru UNESCO.
Dar, pentru că aşa cum bine spun cronicarii, „cele scrise rămân”, se consideră ca necesare şi importante realizări ale celor zece ani Caietele Fundaţiei Rudolf-Schweitzer Cumpăna, publicaţie periodică, apărută din 1998 şi Albumul- monografie ce cuprinde viaţa şi opera pictorului, autor fiind Radu Ionescu, cartea apărând în anul 2003 sub îngrijirea Fundatiei, finanţarea ei fiind suportată parţial de familie, sprijinită de un colectiv de pictori, în majoritate foşti studenţi ai maestrului, dar şi de artişti din generaţii mai tinere care au avut ce învăţa din arta sa. Cu sume mai modeste, dar deosebit de binevenite, ne-au onorat C.E.C.-ul şi Eximbanc Bucureşti.
În urma intervenţiilor Fundaţiei la Primăria Capitalei, s-a inaugurat piaţa care poartă numele maestrului R. Schweitzer-Cumpăna, în zona Titan, sector 3. Cu sprijinul binevoitor al Primăriei sectorului 2 din Bucureşti, a fost amplasat în Parcul din Cartierul Floreasca, strada Glinka, un monument – bustul realizat de sculptorul român I. Dimitriu Bârlad, turnat în bronz prin eforturile materiale ale fundaţiei.
O altă iniţiativă care de astă dată depăşeşte graniţele ţării: în anul 2004 se împlinea un secol de când tânărul Rudolf Schweitzer se îndrepta spre înalta şcoală de pictură de la Berlin, Academia Regală de Artă. S-a instituit o bursă de studiu şi documentare pentru tinerii studenţi ai acelei Universităţi. După prima serie ne-am bucurat să aflăm că numărul cererilor a fost neaşteptat de mare, îngreunând alegerea candidaţilor. Pe sala de acces a studenţilor s-a aflat multă vreme un portret (poster) al predecesorului român cu un text biografic. Aşadar, după o sută de ani, pictorul din Cumpăna de Argeş s-a întors între studenţii prezentului. Iar tinerii germani au aflat şi vor spune şi altora că în România, ţara de la celălalt capăt al Dunării, a existat un om, un artist de mare talent, care face cinste nu doar Germaniei şi ţării adoptive, ci artei europene însăşi. Tot ceea ce am relatat, rezumativ, din împlinirile fundaţiei se constituie într-o pledoarie şi un cuvenit omagiu adus după mai bine de un veac vieţii şi muncii neobosite a unui mare Om.
Note:
Radu Ionescu – Monografia Rudolf Schweitzer-Cumpăna, sub îngrijirea Fundaţiei RSC, Bucureşti 2003, pag. 20-21, pag. 48-50.
Caietele Fundaţiei RSC – Tom I, Bucureşti 1998, R. Ionescu – Câţiva cronicari despre R.S. Cumpăna
Caietele Fundaţiei RSC – Tom II, Bucureşti 2000, Radu Ionescu – R. Schweitzer-Cumpăna la Palatul Regal, pag. 8.
Caietele Fundaţiei RSC – Tom IV, La UNESCO – Comisia Naţională a României.
Revista Itinerar nr. 4, iunie 2001, Ploieşti, Rubrica Fundaţiei, dr. Aurel Pentelescu – Fundaţia Rudolf Schweitzer-Cumpăna.
Argessis. Studii şi Comunicări. Seria Istorie, tom IX/2000, pag. 511-515.