Dintre influenţele filosofice străine ce se regăsesc în filosofia românească, enumerăm pe cele franceză şi italiană mai mult în domeniul literar – aşa cum dicta conştiinţa latinităţii noastre, precum şi pe cea germană.
Dacă influenţa franceză o putem semnala mai accentuat la începutul secolului al XIX-lea prin senzualismul şi logica lui Condillac, impuse în ţară de I. Heliade-Rădulescu sau Vasile Alecsandri, tot de atunci putem vorbi şi despre influenţa literaturii germane. Mulţi dintre scriitorii noştri, mai ales cei din pătura boierească, vorbeau şi limba germană alături de cea franceză. Schiller, de exemplu, a fost de timpuriu cunoscut în literatura noastră.
Literatura germană pătrunde masiv în ţară prin Ardeal. Scriitorii transilvăneni se serveau de limba germană pentru a putea cunoaşte pe Shakespeare sau pe Ovidiu. Immanuel Kant este introdus în şcolile române încă de la începutul secolului al XIX-lea, când încep să se pună bazele învăţământului românesc. „Filosofia kantiană – observa neokantianul român Mircea Florian – n-a întârziat, de la începutul veacului al XIX-lea de a se infiltra în toate ţările culte şi a provoca curente criticiste şi o împrospătare a interesului pentru filosofie (…), chiar la noi, în vremea renaşterii culturale, Gh. Lazăr se face, la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, propovăduitorul ideilor kantiene împotriva filosofiei lui Condillac, susţinută de dascălii greci Erdeli şi Vardala. În Transilvania, curentul criticist este răspândit prin operele kantianului Krug, urmaş al lui Kant la catedra din Königsberg”. (M. Florian, Îndrumare în filosofie, p. 353)