Anul 1947 a fost marcat de încheierea tratatelor de pace după cel de-Al Doilea Război Mondial, de ,, războiul rece” şi de ,,cortina de fier” dintre Est şi Vest.
În acest context, sprijinit puternic de consilierii sovietici şi de prezenţa armatei sovietice în ţară, Partidul Comunist Român a dezlănţuit ,,ura împotriva valorilor naţionale româneşti, considerate cele mai multe ca fiind „reacţionare, fasciste, anticomuniste”. Obiectivul acestei acţiuni era instigarea la ură şi la violenţă, urmărindu-se anihilarea Opoziţiei şi mai apoi a Monarhiei.
Incidentul de la Tămădău, din 15 iulie 1947, a constituit un bun pretext pentru puterea comunistă de a încheia socotelile cu Opoziţia. Despre liderii Partidului Naţional Ţărănesc, ,,Scânteia” din 17 iulie 1947 comenta: ,,Vânduţi străinătăţii, au vrut să ia calea străinătăţii… Ei erau amestecaţi în acţiunile criminale ale unor elemente duşmane poporului. Fuga fusese ordonată personal de Iuliu Maniu”. În aceste condiţii, la 29 iulie 1947, Consiliul de Miniştrii a propus proiectul de lege prin care P.N.Ţ. era dizolvat. În urma procesului intentat conducătorilor P.N.Ţ., prin Sentinţa nr. 1.988/13.XII.1947, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au primit pedeapsa – temniţă grea pe viaţă – iar alţi lideri au fost, de asemenea, condamnaţi. Aceeaşi soartă o vor avea şi liderii Partidului Naţional Liberal şi ai Partidului Social Democrat – Titel Petrescu.
În faţa preluării totale a puterii de către comunişti mai rămăsese Monarhia. În data de 30 decembrie 1947, supus unei presiuni formidabile, Regele Mihai I a fost nevoit să semneze actul de abdicare. În seara aceleaşi zile, la ora 19, a fost convocată Adunarea Naţională, Parlamentul fiind în vacanţă. În prezenţa mai multor figuranţi decât parlamentari a fost votată cu unanimitate Legea nr.3/1947, prin care Regatul României devenea Republica Populară Română, în Prezidiu provizoriu fiind aleşi, printre alţii, Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec şi musceleanul Constantin Parhon. Prin aceeaşi Lege, Constituţia din anul 1923 era expres abrogată.