„Paradoxul intelectualului vine din faptul că puterea de care el poate dispune îi este dată de renumele său: a o exercita în folosul unei mari cauze umane îi întăreşte în schimb reputaţia. El nu se va sustrage niciodată acestei contradicţii; ar fi de dorit ca ea să fie, cel puţin, trăită în toată probitatea”.
Michel Winock

„Mateloţii scot un urrra
Cât îi ţine pe ei gura
Şi exclamă: «Băi, ce chef
Avem să-l servim pe şef!»”
Şerban Foarţă

Să rămâi tu însuţi într-un regim al îndoctrinării brutale şi al disimulării umilitoare nu-i lucru simplu. Pe cale de consecinţă, lui Radu Ulmeanu, căruia îi repugnă orice regulă discreţionară şi urăşte scrisul conjunctural, dictatura nu i-a priit: s-a ales cu un DUI (pentru necunoscători, Dosar de Urmărire Informativă); a tras la galere în învăţământul politizat „ştiinţific”; editura Dacia i-a respins poemele adunate sub titlul Zero extaz, din cauza Tezelor din întunecatul iulie ‘71. Deşi primise BT-ul, volumul n-a mai intrat la tipar. A fost retrimis la Direcţia Generală a Tipăriturilor (citiţi: cenzura) şi respins. Florin Mugur, temător şi de umbra sa, i-a publicat o carte numai după nouă ani de aşteptare.