(urmare din numărul precedent)

Poetul luase, în ‘45, Marele Premiu Naţional pentru Poezie, fusese sărbătorit de ministrul Artelor, Mihai Ralea, care-i înmânase milionul; în ‘46, următorul ministru al Artelor, Ion Pas, îi dăduse Premiul Naţional de Literatură, plus 5 milioane (egal 18 dolari, ricana Arghezi). Tot atunci, medalia „Meritul cultural”. Şi totuşi… continua să rămână nebranşat la noua direcţie. Grifa gazetarului îi irita rău pe aparatcici. Vremea când Coco îşi vâra ciocul peste tot, putea ciupi pe oricine era dusă. A fost scos din librării şi din biblioteci, din manuale, programe şcolare, cursuri universitare… Poeziile lui circulau sous le manteau, cum ar spune Şerban Cioculescu: multiplicate dactylo ori de mână, trase la indigo… A fost prohibit în 1948, ca să revină anevoie, cu versuri pentru copii, în ‘54: Prisaca. În Argheziana sa, Ş. Cioculescu evită episodul. Cică 4-5 ani (v. cap. După Eliberare), Arghezi ar fi fost ocupat cu Krîlov. Fabula docet? „Vreai să faci aur dintr-un ban de plumb/ Şi un luceafăr dintr-un bumb”. Bumbul era bardul de la Urziceni, A. Toma, care rima Stalín cu Amin, în Noul crez: „Întru care vă nasc şi vă botez/ În numele lui Marx şi Lenin şi Stalin/ Acum şi-n vecii vecilor şi pururea AMIN”. O rimă şi mai rară, după Marian Popa, a găsit, Ioanichie Olteanu: Churchill cu… porcii-l.
La ceas rău, Arghezi îşi dorise înjurătură cu stil în loc de elogiu mălăieţ. A obţinut ocară lamentabilă, fără stil: Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei de Sorin Toma. În 4 numere din „Scânteia”, ian. ‘48. Fără drept de replică. Volumul Una sută una poeme, apărut în ‘47, a fost confiscat. Numai G. Călinescu scrisese, atunci, o recenzie favorabilă.