Maria Sava.: Cine sunteţi, stimată doamnă Flori Bălănescu, şi de unde atâta curaj să-i staţi alături lui Paul Goma, marele indezirabil, memoria vie a tuturor laşităţilor celor care se cred dumnezeii culturii române contemporane?
Flori Bălănescu.: Cine sunt eu mai puţin contează, cred, şi pentru că e destul de delicat să poţi răspunde la o asemenea întrebare. Sunt un om simplu şi lipsit de putere, care nu îl părăseşte pe Paul Goma pentru că înţelege cine este Paul Goma. Dacă vreţi, curajul meu este voinţa de a fi alături de marele scriitor.

M.S.: „….de ce Dumnezeul şi Paştele mamei noastre ne-am născut, dacă nu avem picătură de memorie?” se întreabă marele scriitor în dialogul realizat cu dumneavoastră (Dialog, Flori Stănescu – Paul Goma, Ed. Vremea, 2008). Acum, după 20 de ani de la revoluţia din decembrie ’89 ne afundăm tot mai mult în mlaştinile istoriei, ca naţie. Trăim sub semnul răsturnării valorilor, al dispreţului faţă de cei care s-au lăsat martirizaţi pentru o cauză nobilă, aşa cum este şi scriitorul Paul Goma. Existenţa „experimentului Piteşti”, pe care l-a descris şi Paul Goma în Patimile după Piteşti şi despre care Stéphane Courtois spunea: „Este cu adevărat un experiment de necrezut, cel mai dus la extrem” impunea un proces al comunismului?
F.B.: Procesul comunismului în varianta Nürnberg ar fi fost necesar şi fără să fi existat în istoria şi în conştiinţa noastră plaga Piteşti. Memoria noastră slăbită de atâtea amnezii voite ar fi trebuit să fie traumatizată, să o resimţim cronic după 1990, aşa încât Procesul la care ne referim să se fi impus de la sine. Însă, noi, românii, ne pierdem foarte lesne în gargare înflăcărate, pe tonuri ritoase, cu izuri revoluţionare. Până în toamna anului 1949, când a început reeducarea în închisoarea de la Piteşti, vechiul regim din România primise toate loviturile mortale necesare preluării puterii de către comunişti: falsa reformă agrară, înlăturarea regimului monarhic, desfiinţarea partidelor politice, marile valuri de arestări, înfiinţarea Securităţii, debutul colectivizării, naţionalizările etc. etc. Toate acestea s-au făcut după model sovietic, prin abuz, ilegalitate, crimă. Cu mari suferinţe omeneşti. Erau de ajuns pentru un proces al comunismului, 45 de ani mai târziu. Reeducarea nu a fost decât vârful aisbergului. Dacă vreţi, un detaliu care nu face decât să sublinieze prin oroare, grotesc şi neverosimil criminalitatea regimului comunist. Discuţia despre reeducare este însă mai amplă, dacă o abordăm din perspectiva a ceea ce Goma a numit „reeducarea la scară naţională”.