Intoleranţa în viaţa publică a atins cote inimaginabile la începutul acestui an european, ,,intelectualii critici” (lideri ai societăţii noastre civice) dându-şi iar în petic – îndeosebi scriitorii care au devenit dependenţi de dulceaţa puterii şi au înnebunit brusc fiindcă nu li se cântă chiar mereu în strună (învăţaţi să fie consideraţi zei în mass-media, vedete în comentarii politice, altfel, ce spun ei e lege), ci din contră, li s-a pus oficial oglinda în faţă, amintindu-li-se cine sunt, de fapt (profitori ai postcomunismului). Lucrurile au început să o ia razna de-a dreptul după ce s-a făcut caz de gradul de demisie publică la care s-a ajuns după apariţia Apelului pro-Traian Băsescu, preşedintele ţării, acuzat de Parlament că a depăşit limitele autoritarismului personal (asemănat de însuşi premierul României cu preşedintele autocrat roşu al Belarusului, călare pe ,,sistemul ticăloşit”): în mod aberant, cei care l-au semnat devenind ,,intelectuali roşii” (nu ,,băieţi deştepţi”). Exagerându-se de ambele părţi. Numai că s-a făcut un pas înainte şi s-a trecut la represalii la adresa celor care nu au crezut în buna-credinţă a taberei intelectualilor atacaţi fiindcă sărută papucii preşedintelui României (aşa ceva ,,nu se face” la nivel intelectual, mă refer la intelectualul credibil, necumpărat de funcţii, care-şi respectă independenţa; şi istoria recentă demonstrând că intelectualii au inventat şi susţinut dictatorii; nu întâmplător, de exemplu, scriitorii români au cultivat cultul personalităţii până şi ,,analfabetului” N. Ceauşescu, în frunte cu Octavian Paler, cât a condus TVR, şi Adrian Păunescu, cu cenaclul lui Flacăra; e ciudat că mereu se uită că dictatura ceauşistă a avut în umbră numai intelectuali comunişti şi că a fost condamnat N. Ceauşescu, nu şi intelectualii care i-au pupat papucii şi au ridicat pe cele mai înalte culmi totalitarismul, încălcând şi cele mai elementare drepturi ale omului).