Cine ne trezeşte la realitate?Integrarea europeană (care s-a produs fix la 1 ianuarie 2007, începând cu ora 12 şi un minut AM, dacă e să te iei după politicieni şi mass-media) mă lasă rece în particular. Nu simt chiar nimic deosebit la masa de scris (şi de citit în limba română), singurul loc la mine care contează. Integrarea asta e un eveniment abstract, care mă priveşte “la general”, din exterior: mie nu-mi ţine nici de cald, nici de foame, nici de sete. N-am cu ce să mă mândresc (nici măcar în faţa basarabenilor rămaşi de căruţă) de aici înainte cu cetăţenia europeană, din contră: sincer, nu mă interesează. Ar trebui să fiu un bun patriot european acum? Mândri vor fi parlamentarii români care vor fi aleşi pentru Uniunea Europeană-UE (în luna mai, dacă nu cumva se schimbă luna), cu salarii de 18.000 de euro. În condiţiile în care eu voi avea un salariu tarifar bugetar de nici 200 de euro în 2007, după noua indexare anunţată (dacă voi mai avea un loc de muncă; că în redacţia Viaţa Românească noua conducere “paraşutată”, de rea-credinţă, îmi forţează demisia), de ce să mint: îmi e ruşine că intru în UE. Mai ales că, tacit, trebuie să fiu “corect politic” şi eu n-am cum să fiu “aşa ceva”, crezând naiv în virtuţile identităţii şi libertăţii de expresie. Altfel, staţi liniştiţi, n-am nici un imbold să cer să fiu tradus (eventual, de birourile de traducători ai comisarului nostru european Ludovic Orban, că dinspre instituţiile româneşti, care au bani publici de tocat cu traducerile, nu se pune problema, se traduc doar “în gaşca lor” prin Institutul Cultural Român, de pildă) într-o limbă de circulaţie, să fiu înţeles de “spiritele subţiri europene” (eram să spun spiritele subţiri internaţionaliste). Îmi ajung mie însumi ca român. Şi la bancul cu binefacerea europeană la nivel de meserie de scriitor (cu condiţia ei ingrată, depinzând total de limba română, nu numai de sărăcia de duh moştenită din strămoşi sau de sărăcia materială democrată) nu pot decât să surâd trist. Eu fiind un sceptic.