Sunt obligat să iau atitudine, fiindcă mă confrunt cu un aspect alarmant: nu mai pot să am controlul asupra textelor pe care le semnez public, pur şi simplu! Datorită Internetului (şi a apariţiei site-urilor de reviste literare, care introduc pe Internet automat textele cuprinse în ele, „postate”) am ajuns să nu  mai ştiu ce să cred – tot ce intră pe Internet devine un bun comun, al tuturor? Trebuie să lămuresc acest aspect, al deposedării de proprietate, în absenţa unei trimiteri la sursă, măcar, la republicarea oriunde a textului luat de pe Internet. Voi vorbi sigur un pic despre deontologia scriitoricească, despre copyright (şi legea dreptului de autor), despre bun-simţ profesional. Îmi imaginez că vă aşteptaţi să încep cu contracararea celor trei „Drepturi la replică” trimise de „gaşca oportunistă de la Viaţa Românească” – vă dezamăgesc, mi se par nu numai neimportante, tendenţioase şi jignitoare la adresa mea, dar şi de prost-gust, în general, externalizând o problematică redacţională de interes restrâns, fără principii, de la o revistă oarecare. Câteva fraze voi scrie la adresa acestor drepturi la replică în subsolul articolului de faţă.