Mi-e greu în continuare să cred că s-a ajuns până aici, dar… Cum nimic nu e pe lumea asta întâmplător, n-ar trebui să mă mire. Şi totuşi: pentru o amărâtă de funcţie (oricât de consistent ar fi salariul ei) nu se poate să te faci de baftă, cu atât mai mult cu cât ai reuşit, public, după Revoluţie, să ai o imagine credibilă moral. Din păcate, se confirmă butada cu: „pune-l în funcţie şi ai să-i vezi caracterul”.
Vă voi prezenta un caz de nedemnitate scriitoricească, la zi: Radu Călin Cristea – la nivel de principii. E a doua mea reacţie indignată pe această temă: aici, voi prezenta, cu citate, ascensiunea şi decăderea morală a unui fost critic (devenit jurnalist după Revoluţie, „uns cu toate alifiile”, de la a fi titular la postul de radio Europa liberă, secţia română, la Praga, la a fi analist politic la ziarul Adevărul, sub aripa „mogulului de presă” Dinu Patriciu), mai exact schimbarea lui de atitudine publică de dinainte de a fi numit în funcţie, şi de după numirea lui în funcţie la MNLR. Îi las la o parte reflexele comuniste din trecut, de la Viaţa Studenţească (foaie a UASCR care a dat României… „mari moralişti”, deşi sunt compromişi de totalitarism, de la Ion Cristoiu la Mihai Tatulici, Traian Ungureanu sau Ioan T. Morar). Pe prima mea reacţie publică am intitulat-o Un caz de furt intelectual dejucat, la Euromuseum.