„Procesul comunismului”: cinism şi demagogie„O viaţă de om”: 18 ani împliniţi de la Revoluţia anticomunistă (de la Evenimentele din Decembrie sau de la Lovitura de stat din 1989), poate de aici înainte examenul de maturitate al societăţii româneşti va avea sens. Mă refer la responsabilităţile morale ale românilor care se respectă, trecute după prăbuşirea totalitarismului roşu la capitolul pierderi. Deocamdată mai orbecăim prin tranziţia noii istorii postcomuniste, chiar dacă adolescenţa judecăţilor noastre critice se amestecă deja cu cele ale primei tinereţi. De altfel, suntem asiguraţi (de un Sorin Antohi, nu mai departe, care scrie azi, senin, o carte pe seama colaboraţionismului lui cu PCR-Securitate, după ce a fost deconspirat de CNSAS, uitând şi el să se autoculpabilizeze, nedemn) că am intrat în postistorie, din 1 ianuarie 2007, o dată cu integrarea României în Uniunea Europeană, trăind într-un continuu deja văzut. Primele semne ale postistoriei fiind legate de „corectitudinea politică” şi de „grupurile de presiune”, dar asta e o altă discuţie… Pe an ce trece suntem tot mai conştienţi că România de mâine are nevoie de un act de justiţie asumat critic, limpede, care să impună adevărul (nu şi dreptatea, fireşte; dreptatea e pe lumea cealaltă). După 18 ani, reuşim să defilăm tot cu „reziduuri comunisto-securiste”, chiar la vârf: cu încă un preşedinte de ţară super-colaboraţionist, prins la Revoluţie într-un post înalt al regimului comunist (controlat strict de Securitate), mână dreaptă a dictaturii ceauşiste. Un preşedinte de ţară care, surpriză, a declarat „pe hârtie” criminal şi ilegitim (prin Raportul unei Comisii Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste conduse de Vladimir Tismăneanu, fără efect juridic) trecutul apropiat, adică regimul comunist. Acelaşi Traian Băsescu având să-şi ceară scuze, în numele autorităţii statului român, celor care au avut de suferit sub regimul comunist (inclusiv protestatarilor braşoveni, anul acesta, să audă tot prostul păţit). Ajung scuzele demagogice şi condamnările „pe hârtie”, bune pentru furat ochii naivilor? Ele aduc, fără doar şi poate, popularitate şi implicit voturi, la adică. Plus aplauzele unei galerii a societăţii civile, care profită de „a patra republicană” de la Palatul Cotroceni. E de ajuns dacă Guvernul plăteşte despăgubiri puşcăriaşilor politici („reabilitarea” s-a făcut în grup)?