Colaboraţionismul, pe limba scriitorilor de azi

Câtă sfântă indignare legată de colaboraţionismul scriitorului român cu un regim comunist declarat oficial ilegitim şi criminal — inclusiv în paginile revistei „Argeş”! Cei ce fac imprudenţa să deschidă numai subiectul despre colaboraţionismul ceauşist sunt puşi la index? Neapărat, toţi cei ce „n-avem altă treabă” decât să-i invităm pe foştii tovarăşi activişti (scriitori plătiţi de PCR-Securitate) să-şi pună creştineşte, totuşi, public, „un pic, dacă nu mai mult” de cenuşă în cap, după 17 ani de postcomunism, suntem nişte… „victimizaţi” (deşi, sincer, eu nu am idee de ce aş putea fi frustrat, nu doresc nici poziţia din literatura română a colaboraţionistului cu totalitarismul roşu, Doamne fereşte, nici banii sau avantajele lui imorale, nici casa sau averea lui, nici nimic din ce e al lui personal, pur şi simplu e o chestiune de principiu: ce facem, defilăm cu colaboraţioniştii comunişti şi azi, fără să le arătăm măcar cu degetul la obraz pentru oportunismul condamnabil de care au dat dovadă, rugându-i să nu mai iasă în faţă, în Parlament sau Guvern sau, de pildă, în conducerea Uniunii Scriitorilor din România-USR şi a revistelor ei; consemnam zilele trecute declaraţia scriitorului Ion Pop, care vrea să ne despărţim de comunism cu demnitate, nu cronicizând boala indiferenţei etice şi a compromisului: „Cei vinovaţi, într-un fel sau altul, nu trebuie neapărat pedepsiţi, ceea ce se cere este «restabilirea  ideii de adevăr şi de dreptate, într-o ţară în care aceasta a fost batjocorită timp de aproape jumătate de secol»”). Auziţi discurs semnat de D. Aug. Doman, la o anchetă intitulată „Scriitorii şi Securitatea”: „Acum, mulţi scriitori se victimizează, în timp ce acuză în dreapta şi în stânga de colaboraţionism pe unul, pe altul, cu sau fără probe. Cum se va ieşi din această atitudine maniheistă. Faptul că CNSAS studiază dosarele scriitorilor din conducerea USR poate limpezi lucrurile?”. Încerc să-mi păstrez calmul. Normal ar fi ca toate redacţiile revistelor culturale (şi redactorii lor, nu numai conducerea) să fie trecute prin sita Consiliului Naţional de Studiere a Arhivei Securităţii, să fim siguri că nu colaborăm cu scriitori compromişi de regimul comunist. Ce să fac eu acum, să-l asigur pe „anchetatorul” revistei „Argeş” că nu am nici un motiv să mă „victimizez”?