Pe când murea un optzecist îndrăgostit
 
Am senzația unei intrări în „stand by”, pe de lături, în așteptare cosmică – la nivel global, nu numai în viața literară românească (care mă interesează). Criza mondială nu mai e deloc o gogoașă, toți ne-am restrâns activitățile, în așteptarea unor vremuri mai bune (vremuri mai bune care la unii n-au venit și nu vor veni niciodată, fiind conform destinului lor vitreg). În această situație, când toți stau cu capul la cutie, într-o prelungită vacanță mentală, mi se pare normal să continui aici jurnalul meu scris de mână (pe câteva file veline îndoite la jumătate), „printre picături”, la mare, la Casa Scriitorilor din Neptun, acum patru ani (jurnal pe care îl cenzurez, pe ici, pe colo, din motive de intimitate conjugală, n-are rost să mă explic; eram revenit la Casa Scriitorilor din Neptun după patru ani de absență, atent cumva la noutăți). Marți, 14 august 2007, care va să zică (am mai publicat două episoade din acest jurnal de mână, apărute în numele anterioare ale Argeșului): avem onoarea să fim găzduiți de însuși președintele Uniunii Scriitorilor, N. Manolescu, venit aici cu familia sa superbă.
Înainte de 12 noaptea (după ce echipa de fotbal Dinamo București a obținut 1-1 la Roma cu Lazio în Liga Campionilor, rezultat de senzație, care i-a făcut fericiți pentru o clipă pe români), Ioan Groșan e rugat de o voce feminină de la un balcon să plece cu jocul de table în altă parte de pe terasa restaurantului (aflată în fața garsonierelor și a apartamentelor din fosta vilă a lui Ion Gh. Maurer, unde e cazat și marele critic-ambasador la Paris, la UNESCO, cu cronică sportivă  în Evenimentul zilei; probabil că „domnul președinte Manolescu” jubilează acum, deși n-am luat seama că se omoară după fotbalul autohton, cu cine o fi „ținând”? Am auzit că „băieții optzeciști” de la Cenaclul său de Luni, în frunte cu Ion Bogdan Lefter, sunt… dinamoviști, țin cu „miliția poporului”). Să plece o dată cu tablele alea, fiindcă face zgomot „și lumea normală la cap vrea să doarmă la ora asta”. „Doamnă, asta e ultima partidă”, i-a răspuns imperturbabil prozatorul Ioan Groșan.