A venit şi rândul optzeciştilor să aibă public turnătorii lor, deconspiraţi de Consiliul Naţional pentru Studierea Dosarelor Securităţii (CNSAS). Deocamdată a fost acuzat de către CNSAS că a colaborat cu Securitatea prozatorul Ioan Groşan, răsfăţat de la debut. Apropo de răsfăţul din lumea literară. E curios ce se întâmplă, după deconspirare, îi reevaluezi celui ce a turnat viaţa publică, succesul, cariera şi ai tentaţia să crezi că totul a fost / este o făcătură construită de Securitate. În cazul lui Ioan Groşan i-am admirat mereu lipsa de complexe de dinainte de Revoluţie în tot ce scria (fie pentru Ars Amatoria de pe scenă, fie pentru tabletele „ludice” din Ştiinţă şi Tehnică) – dar azi iau seama că toate aveau avizul Securităţii, erau cu voie de la poliţia politică (şi le scade valoarea etică; sigur, nu pun sub semnul întrebării cărţile lui de proză). O dată deconspirat de către CNSAS, Ioan Groşan a recunoscut că a turnat, cu angajament (şi bani luaţi). Din păcate însă, a gestionat extrem de nefericit acest scandal, în loc să ceară public iertare pentru porcăriile făcute, a luat totul la mişto, în uşor, că n-a fost decât o joacă de copii mari (o greşeală urâtă au făcut şi prietenii lui, că l-au scuzat, l-au ţinut numai într-o îmbrăţişare frăţească, l-au cocoloşit că aşa e în tinereţe, mai greşeşte omul, doar n-a omorât pe nimeni, în stil „Caţavencu”; motiv pentru care preşedintele USR, N. Manolescu, l-a executat pe Ioan Groşan fără menajamente; uităm, de la un scriitor important, cum e Groşan, se aştepta altă atitudine în faţa deconspirării; scriitorul e persoană publică şi o colaborare cu poliţia politică nu poate fi decât compromiţătoare, de o gravitate semnificativă, mai ales când „poporul” aşteaptă de la scriitorul român să fie o conştiinţă exemplară, un reper moral). Personal, ştiam că Ioan Groşan a fost omul Securităţii, l-au dat de gol Cartea Albă a Securităţii şi apoi ziarul Ziua, unde era angajat (când ziarul Ziua a cerut angajaţilor să se deconspire; Ioan Groşan s-a scuzat în acelaşi stil şmecheros, că a mai turnat şi el, ce să facă, aşa erau vremurile; tot la Ziua s-a autoculpabilizat atunci Valentin Hossu Longin, acuzat de propria-i familie că a fost turnător; culmea, amândoi, şi Ioan Groşan şi Valentin Hossu Longin erau pe atunci, când se deconspirau la Ziua, membri ai Consiliului USR – şi deşi se ştiau cu musca pe căciulă, s-au făcut că plouă, nu s-au gândit o clipă să-şi dea demisia de onoare din acest Consiliu al USR, care ceruse la rândul lui, la CNSAS, să se verifice dosarele membrilor săi; probabil că erau convinşi că nu va ieşi dosarul lor de la Securitate la iveală şi nu vor fi acuzaţi de colaboraţionism). E interesant ce se întâmplă: şi scriitorii care au turnat mizează pe faptul că dosarul lor de la Securitate e ascuns între cele 70.000 de doare ţinute oficial la păstrare fiindcă „pun în pericol siguranţa naţională”, sau pe faptul că au fost membri PCR şi nu li s-a întocmit dosar la Securitate…