LIVIU IOAN STOICIUÎmi sunt furate revistele literare din cutia poştală

O veste bună pentru presa literară scrisă: mi se fură plicurile din cutia poştală (mă refer la revistele literare sosite prin poştă, în plic; nu numai reviste din ţară la care colaborez; le mulţumesc redacţiilor care mi le trimit, e până la urmă şi un motiv de a fi solidari în cadrul breslei scriitorilor, în a ne citi). Locuiesc pe o scară de bloc de membri sau angajaţi ai Uniunii Scriitorilor (scara are 25 de apartamente; e drept, cam jumătate dintre apartamente au fost vândute de scriitori „străinilor”; apropo, cei mai buni afacerişti s-au dovedit a fi cele două femei de serviciu şi cei doi şoferi de la Uniunea Scriitorilor, repartizaţi aici; las la o parte apartamentele refuzate în 1990 de scriitori, când scara blocului era în finisare, departe de a fi locuibilă, şi ocupate de demnitari de stat de tipul lui Ioan Mircea Paşcu, între timp devenit europarlamentar şi plecat la vilă rezidenţială, sau cele ale scriitorilor plecaţi în timp la Domnul). Azi, când scriu aceste rânduri, Doina Popa (întoarsă după şapte ani acasă, după ce a îngrijit-o pe mama ei paralizată la Focşani, unde se mutase şi cu serviciul; a fost obligată să se pensioneze anticipat; mama ei a murit la sfârşitul lunii martie) a coborât să facă mici cumpărături şi a văzut în cutia poştală plic de revistă literară. La întoarcerea de la cumpărături n-a mai găsit plicul în cutia poştală. Sigur, noi suntem vinovaţi că nu ţinem cutia poştală încuiată, de când i s-a defectat încuietoarea (pot să bănuiesc şi azi că anume mi-a fost defectată de cei interesaţi să citească reviste literare; e imposibil să înlocuiesc încuietoarea, nemaigăsindu-se asemenea model vechi). Cred că era revista Argeş, mi-a spus Doina. Interesant, revista Argeş are prieteni radicali pe scara noastră de bloc administrată de fiul lui George Alboiu şi care are drept preşedinte pe soţia lui Eugen Negrici. E a nu ştiu câta oară când constat că dispar revistele literare din cutia mea poştală. Ce să fac? Mă bucur că sunt citite revistele de către scriitorii de pe scara mea de bloc, eu sper să le găsesc pe Internet (deşi n-au toate revistele literare ediţie online la zi) sau la redacţia Viaţa Românească, „trimise la schimb”.

2011-04-05T16:00:00+03:00