Paul Goma, un singuratic superior.
Despre renaşterea planetei

Paul Goma – 75. Ce destin chinuit, mă gândesc iar că numai un mare scriitor, cum e Paul Goma, poate avea parte de atâta nerecunoştinţă publică. Anume, să-l provoace la masa de scris, să-l izoleze. Poate exagerez, dar deja sunt convins că la marii scriitori îngerul păzitor (eventual propriul subconştient, dacă nu destinul) stă în permanentă alarmă, nu-i lasă să se bucure de nimic, îi ţine în priză, el ştie că „omenirea” are nevoie de clarviziunea lor creatoare şi le storc şi ultima picătură de creaţie originală, care contează. Se bucură într-o viaţă de om numai spiritele mediocre, cei care nu cunosc limitele şi nu sunt daţi cu capul de pereţi de propriul destin. Paul Goma a rămas un singuratic superior… Cum trece timpul degeaba: am în minte cartea Elvirei Iliescu, „Paul Goma – 70”, acum ar fi trebuit să apară pe piaţă „Paul Goma – 75” (e extraordinar să aud că ea chiar va apărea, semnată de prieteni ai lui Paul Goma; regret că eu n-am fost în stare să mă mobilizez să scriu ceva deosebit pentru această carte; pur şi simplu m-am blocat, cred că Paul Goma mă inhibă, mai mult ca niciodată azi are nevoie de semnături noi care să scrie despre el, să nu se spună: „tot Stoiciu scrie despre Goma, tot Flori Bălănescu şi Dumitru Ungureanu, tot Magda şi Petru Ursache, tot revista Argeş, tot Elvira Iliescu, unde sunt ceilalţi?”). Paul Goma trage în continuare ponoasele spiritului lui liber incomod, a spus întotdeauna ce a gândit, n-a fost „diplomat”, a atacat subiecte tabu, a fost sincer în tot ce a scris. Dar opiniile lui publicistice n-au convenit „spiritului vremii” (politicii corecte). Pentru mine e aberant ce se întâmplă în continuare, aud permanent că Paul Goma „s-a pus rău cu toţi, şi de aceea” – de aceea, ce? Să ai un mare scriitor român în viaţă ajuns la 75 de ani, un disident ca nimeni altul între scriitorii români, care a rupt gura Occidentului, adică „să ai un Paul Goma” şi să nu fie azi membru al Academiei Române? Să nu aibă cele mai înalte ordine şi medalii ale statului român postcomunist? Ba, să nu fie pus nici pe steagul de defilare al breslei lui, al Uniunii Scriitorilor din România? Cum e posibil să fie în continuare marginalizat, ignorat, înjurat Paul Goma, la 20 de ani de la Revoluţie? Cum e posibil să nu i se fi redat nici azi cetăţenia şi drepturile pierdute din 1977 până azi (cu toate cheltuielile compensatorii pentru suferinţele inimaginabile îndurate şi cu toate indemnizaţiile legale), să fie ţinut şi azi în exil la Paris? Iată că e posibil, Preşedinţia României se face că plouă în continuare (ba chiar azi îi invită pe toţi românii să-i urmeze exemplul lui Paul Goma, dacă nu le convine ce se întâmplă în România; Românie pe care regimul Băsescu a falimentat-o), Academia Română n-are loc între nemuritori, iar în Uniunea Scriitorilor (la vârf cu un vajnic duşman al disidenţei neiertătoare a lui Paul Goma) funcţionează resentimentul…