Îmi închei mărturisirea intitulată Sunt un produs al comunismului, făcută în 29 mai 2009 la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighet, la Colocviile Universitare Pro Memoria:
Câteva mirări – după 20 de ani de la Revoluţie sau de la Lovitura de stat din Decembrie 1989. Raportul prezidenţial legat de condamnarea comunismului (comunism declarat ilegitim şi criminal) nu are în continuare niciun efect juridic. Eventual, are numai efect electoral: ni s-a făcut un hatâr cu acest Raport? Datorită apariţiei lui, preşedintele Traian Băsescu (fost comunist de frunte în Transporturi şi nu mai puţin securist, trimis al lui N. Ceauşescu la Anvers – nedovedit, aşa cum n-a fost dovedit nici celălalt preşedinte de ţară Ion Iliescu, deşi a fost inclusiv prim-secretar PCR de judeţ şi dădea ordine Securităţii; avem legi care-i protejează din motive de siguranţă naţională, nu?), cum spun, s-a trezit cu o liotă de intelectuali care-i cântă în strună, în orice caz. Sper să nu ne trezim cu un cult al lui. România are acum iar „intelectuali ai preşedintelui”! Noi profitori. La fel s-a întâmplat în 1968, când N. Ceauşescu şi-a declarat „independenţa”… Deşi Raportul politic pomenit e un fel de teză de doctorat a „Comisiei Tismăneanu” constituite pentru a se închide gura electoratului, în special „societăţii civile conştiente”. Traian Băsescu a recunoscut (la sărbătoarea de anul acesta a revistei 22, la al 1001-lea număr al ei) că: „Puterea din România este într-un proces de continuitate a ceea ce a fost din 1945-1946 şi până atunci, în decembrie 1989. Nimic nu întrerupsese într-un fel sau altul continuitatea regimului. Mai ales că nici acum nu putem spune că urmele fostului sistem au dispărut: suntem chiar noi nişte mărturii vii ale fostului sistem” – noi, adică el şi toţi ceilalţi reprezentanţi ai fostului regim comunist, care au făcut tot posibilul ca şi la 20 de ani de la „revoluţia anticomunistă” să întreţină „procesul de continuitate” comunist, şi pe ei în funcţii, fireşte… Ce poţi să mai spui, naiv? Azi „procesul de continuitate” la nivelul puterii, prin reciclare postcomunistă a „foştilor tovarăşi”, profită şi de pârghiile democraţiei instaurate inclusiv prin integrarea României în Uniunea Europeană. Ne place sau nu, din 1945-1946 până azi România a fost un câmp de experiment ideologic, din regat devenind republică populară, în care au deţinut puterea cei impuşi de tancurile sovietice, perpetuaţi mai apoi de la sine de „structurile ticăloşite” – sub atenta supraveghere şi complicitate a Occidentului (mă refer şi la SUA; inclusiv la vânzarea intereselor României la Ialta, în 1945, cu procente de ocupaţie de către URSS devastatoare, de 90 la sută).