Sunt un produs al comunismului (II)

Continui să mă mărturisesc… Nu-mi mai puteam permite să fiu indiferent (a fi scriitor însemna în mintea mea a fi o conştiinţă publică, iar debutul editorial era un capăt de lume). Am fost urmărit operativ de Securitate din 1981 (avem 31 de ani), când Virgil Ierunca a citit la Radio Europa Liberă un poem explicit, în care îl atacam pe „faraonul” României, apărut în revista Viaţa Românească, 6 (publicat de Florenţa Albu), şi pe care Securitatea vrânceană a crezut că l-am trimis prin poştă la Paris, poem intitulat Lanţul: „lanţul din sângele meu (la/icoană) în dreptul/gâtului mă strânge rău şi eu îmi/stau, tot stau ca boul (cu coarne în/formă de liră) şi nu mă eliberez (nici tu nici/el…): deschid la teleenciclopedie, masca de aur a/lui tutankhamon, la expoziţie, păzită, mamă-mamă: vedere din/faţă, deschid radioul,/faraonul, vorbeşte chiar/el (reconstituire după/natură), deschid/ziarul, impresii din/sală/unde e în centrul atenţiei ă… citez, «această/fantastică descoperire a/antichităţii…», aplauze, în/ paranteză, deschid/gura… nu, nu o deschid… decorul: petale de lotus/albastru… de jur/ împrejur nimic pe ce să/te sprijini, cerul, gol, cu/sfârleze, jucărele, pitici/dansatori, crocodili de lemn cu botul/articulat… CE?…/pardon: «lanţul din sângele meu (la/icoană) în dreptul/gâtului NU mă strânge rău»… (nici/ pomeneală…), corectez… la spatele/meu, întins pe/perne (cu franjuri) în/sicriu, OCHIUL/ CRITIC… ochiul critic, ehe…” Am fost ridicat de pe stradă, îmbrâncit în 1981, lovit, lăsat închis într-o sală a Securităţii vrâncene fără apă, fără acces la toaletă, fără mâncare, convins că nu mai ies de acolo – norocul meu, cred, repet, a fost că în acel an, cu câteva luni înainte de a-mi apărea acest poem, şi a fi pus la zid, mi se înmânase Premiul USR şi aveam un anume renume, critica literară primindu-mă binevoitoare. Azi pare floare la ureche, dar de atunci am urcat pe baricadă, intransigent.