România – republică sau monarhie?

De‑a lungul istoriei noastre, în perioade de criză apar concepţii diferite despre cum şi de cine trebuie condusă ţara pentru a ieşi la liman.
Îţi pui întrebarea – republică sau monarhie? La mine răspunsul e clar – România este şi trebuie să rămână republică.
Într‑o lume dominată de incertitudini, unii văd salvarea în momentele de glorie ale istoriei, alţii refuză orice nostalgie şi pledează pentru schimbări radicale.
Republica este o formă de organizare statală, în care suveranitatea aparţine poporului, iar puterea este exercitată de cetăţeni aleşi pe o perioadă determinată.
În monarhie, puterea se moștenește pe cale ereditară. În România, monarhia a fost adusă într‑un moment de criză europeană, în 1866, după abdicarea domnitorului Al. I. Cuza, la şapte ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, în ianuarie 1859. Aducerea unui prinţ străin, Carol de Hohenzollern ca rege al României, a dus la proclamarea monarhiei constituţionale, care va dura pana în anul 1947, 81 de ani de monarhie cu patru regi. În acest timp, România şi‑a continuat procesul de modernizare care cuprinsese întreaga Europă; s‑a desăvârşit formarea statului naţional unitar român – 1 Decembrie 1918. Acestea s‑au realizat, în contextul european al dezmembrării Imperiului Habsburgic şi al luptei de eliberare a românilor.
Nu o să intru în istorie mai mult , dar trebuie să spun ca românii au fost un popor subjugat de turci, austro‑ungari, înaintașii noştri luptând şi jertfindu‑se pentru independenţă şi o Românie unită. Nu am avut o monarhie tradiţională ca în ţările care şi în prezent sunt monarhii (Marea Britanie, unde avem în faţă o democraţie într‑o ţară monarhică, unde şeful statului este monarh ereditar). Nu sunt de acord să fim conduşi de monarhia Hohenzollern, care cu bune şi cu rele s‑a bucurat din plin să fie suverană într‑o ţară frumoasă şi bogată ca România.
Sunt republicană convinsă, vreau preşedinţi aleşi democratic, dar cu mandate scurte, pentru a nu le trezi dorinţa de a fi aleşi pe viaţă. În acest caz pot apărea prinţişori, prinţese, care vor fi „pregătiţi” „să urmeze la tron”. Am trăit asemenea moment nefericite, care au dus la dictatură şi astfel de încercări s‑au văzut şi în democraţia câştigată cu sânge în 1989 şi care şi acum, după 22 de ani, este în derivă.

2012-02-16T16:00:00+02:00