Scriitor, gazetar, eseist şi parodist, autor a peste 35 de volume de proză, versuri, memorialistică; laureat al unor premii literare pentru proză, poezie şi dramaturgie, acordate de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti şi de Academia Române; preşedinte al Fundaţiei Internaţionale pentru cultură, artă şi morală civică “Mihai Eminescu”, şi înainte de toate poet, Mircea Micu s-a născut pe 31 ianuarie 1937, la Vărşand, judetul Arad.
Absolvent al Facultăţii de filologie Timişoara, a Şcolii Pedagogice Arad, este profesor suplinitor la Şcoala de surdomuţi din Şiria până în 1967 şi redactor la postul de radio arădean.
Debutează în anii ‘50 în “Scrisul bănăţean”, iar în volum în 1962 cu lirică pentru copii – “Izvorul”.
Funcţionar la Fondul Literar şi la Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, va conduce după 1989 “Viaţa Capitalei”, fiind şi inspector şef la Direcţia de Cultură din Primaria bucureşteană.
Este colaborator şi redactor la mai multe publicaţii: Argeş, Flacăra, Urzica, Moftul Român, iar în ultimii ani conduce revista “Literatorul”. Între 2002 şi 2004 a fost director al cotidianului “Cronica Română”. Realizator de emisiuni de televiziune, susţine săptămânal Ateneul artelor şi Convorbiri duminicale. În prezent conduce revista “Literatorul”, alături de Fănuş Neagu.
Mircea Micu scrie poezie tradiţionalistă (Vânătoarea de seară, Poeme pentru mama, etc., parodii (Dracul verde, Citiţi-le ziua etc.), memorialistică (Întâmplări cu scriitori, Întâmplări vesele cu scriitori trişti etc.), romane (Patima, Umbra etc.).
Cea mai recentă apariţie este Testament liric, 2007, volum olograf, Bucureşti, editura F.I.M.E.
De-a lungul anilor a fost în anturajul unor scriitori cunoscuţi, precum Marin Preda, Nichita Stănescu, Fănuş Neagu, Constantin Ţoiu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu.
Despre Mircea Micu s-a zis:
“Unul din singuraticii şi cei mai dragi oameni ai vieţii mele este poetul, prozatorul, ironistul şi, mai presus de toate acestea, omul Mircea Micu. După părerea mea nătângă de vis, de noapte, de coşmar fericit, el este clonţul vârât în realul vieţii mele din viaţa petrecută a lui Eminescu, a lui Slavici şi a lui Caragiale… De stau şi sunt liniştit, pe toate vârfurile cu zăpezi le numesc Mircea“.
Nichita Stănescu
“Rareori în ultima vreme am avut o bucurie atât de completă ca la lectura micului, dar densului roman Patima de Mircea Micu. În mod sigur nu numai pentru că am regăsit peisaje spirituale familiare – pusta aceea misterioasă pentru prima dată intuită genial de Slavici – ci pentru că, o dată în plus, un talent autentic certifică infinitele valenţe ale realismului”.
Titus Popovici
“Autorul acestei cărţi NU e parodist (nici nu exista aşa ceva), ci doar un cu totul remarcabil poet (NU numai poet, ci şi prozator). NU se vrea amuzant, dar este cu evidenţă cel mai bun umorist… ardelean. NU e un cinic, ci mai degrabă un sentimental”.
Gheorghe Tomozei
“Într-un avertisment la Dracul verde Mircea Micu sugerează redactarea unor parodii la cărţi încă neapărute; tot acolo, neagă ironic că în precizările romanelor realist-problematice: «orice asemănare a prezentelor parodii cu cele originale este absolut întâmplătoare». Dacă va publica şi o asemenea culegere de parodii fără modele, în cadrul sistemului complicat de referinţe, evoluat de la Dracul verde la Citiţi-le ziua, Mircea Micu va atinge acel nivel al absolutizării comice vizionare”.
Marian Popa
“Avram Iancu, în viziunea lui Mircea Micu, e un personaj din umbra gorunului etern, necruţător cu sine, sfâşiat de dileme… un om care arde în propriul său rug ca un martir”.
Adrian Dohotaru
Cafeneaua literară îi urează poetului La mulţi ani!