Acest Goliat unic din teatrul românesc, despre care V. Maximilian spunea: L-au făcut părinţii mare şi voinic şi cu o forţă dramatică corespunzătoare. Într-un cuvânt, i-a fost hărăzit tot ce trebuia rolurilor din repertoriul dramatic universal. Adică, tocmai repertoriul care la noi nu se juca, sau se juca foarte puţin.
Înalt, bine făcut, cu o voce frumoasă, baritonală, te impresiona prin masivitatea sa fizică, cu paşii rari, bine înfipt în solul gliei; acest mare actor domina până şi pe colegii de generaţie cu care formase Compania Bulandra Manolescu – Maximilian Storin şi, cu toate că era cel mai mic dintre ei, toţi îi spuneau „Tata”, iar coana Lucica Bulandra, care era cu zece ani mai mare ca el, îl alinta spunându-i Tăicuţule.
Am ajuns actor din întâmplare, spune el. Un văr al meu, Aurel Petrescu, tot actor, m-a sfătuit să urmez Conservatorul. Eu însă m-am dus la Petre Liciu care, văzând că am aptitudini, a început să-mi dea lecţii, înscriindu-mă apoi direct în anul doi de Conservator la clasa maestrului C. Nottara. Bineînţeles că a trebuit să înfrunt împotrivirea familiei, cu preţul de a-mi schimba numele din Gheorghe Hagi Stoica în acela de G. Storin.
Familia, după moda epocii, nu avea alt mijloc de constrângere; deşi erau oameni înstăriţi, cu rădăcini greceşti, l-au dat la o şcoală dintr-un cartier mărginaş pe atunci, în mahalaua Dulapului. O şcoală undeva în spatele Mitropoliei, unde l-a avut coleg pe cel care se va numei G. Ciprian şi cu care va deveni coleg la clasa Nottara.
Nu de puţine ori l-a salvat „haidamacul” de Ghiţă Hagi Stoica de golanii cartierului. Numai apariţia lui îi băga în sperieţi. La Conservator erau numai doi profesori, Aristizza Romanescu (clasa de fete) şi C-tin Nottara, pentru băieţi.