,,Totul este manuscris,/ Totul este scriitură.”
Mircea Cărtărescu, Levantul
 
 I. AUCTORIAL
E ziua aceasta ultima
din viaţa mea,
e cuvântul acesta

Primul
pe care îl scriu.

Totul s-a spus deja,
dar mă încăpăţânez
să scriu.
Nu ştiu ce sper
să regăsesc
în aceste cuvinte.
Lumea se scurge,
la fel ca ieri,
odihna mea – nicăieri.

Cuvintele dor şi, uneori, cred că ar fi mai bine să dispară. Nemaiputând să spună, omul ar simţi mai mult. Pot dovedi că prin cuvânt o durere sau o bucurie mare, se diminuează. Da, zâmbiţi, că mă acuzaţi de intertextualitate. Blaga, cunoaştere luciferică. Nu e adevărat. Descoperirea aceasta îmi aparţine. Cuvintele ucid. Din nou zâmbiţi: simbolism – a numi un lucru = a suprima 3/4  din farmecul său. Şi iar zâmbet zeflemitor: anularea codului poetic, investirea simbolurilor matematice cu sensuri noi, Solomon Marcus… Cunoaştem, cunoaştem.
Totul s-a spus deja? Totuşi, nimeni nu a spus că durerea mea e mai mare decât nenorocirea lumii întregi, pentru că e a mea… Parcă am citit şi asta undeva.