În general vorbind, există două tipuri de parcursuri lecturale: parcursuri de urmărire (vizând mişcarea spiritului creator) şi parcursuri de interceptare (aşteptând în puncte apte de ambuscadă certificarea prezenţei spiritului creator). Este vorba despre lecturi pasive şi lecturi active.
 Lectura transversală practicată de Gabriel Coşoveanu (Lecturi transversale, Craiova, Scrisul Românesc Fundaţia – Editura, 2007) şi calificată ca fiind „de incursiune” (p. 5) se înscrie între demersurile interpretative proactive, apexuri de interceptare.
 Lectura transversală ilustrează o raţionalitate critică de tip analitic. Perimetrul interpretaţional se configurează ca funcţie dual contextualizantă.
Cărţi-obiect al lecturilor transversale nu pot fi decât acelea ce au potenţial de a fi baleate atât longitudinal cât şi „transversal”. Orice operă poate fi lecturată „în lung”, căci orice text prezintă capabilităţi semnificaţionale. Rare sunt însă operele dispunând de un potenţial axiologic care să poată suporta apăsarea, execuţia şi forfecarea transversală.
 Lectura transversală este, în esenţă, o lectură de coduri. Operele valoroase actualizează problematici fundamental-umane şi suscită întrebări esenţiale în raport de existenţa şi gândirea oamenilor. Ele se structurează după strategii de generare originale şi se delimitează drept sisteme de viaţă cu autonomie cultural-estetică. În plus se prezintă ca multistratificate („corpul multistratificat al culturii, p. 6), fiecare strat ascultând de legile unui cod specific. Şi cum doar perceperea codurilor şi a palierelor semnificaţionale asigură accesul la mesajul scrierii, lecturile transversale permit, în mod implicit, sesizarea mesajului.
 În fond, lectura propusă merge de-a curmezişul straturilor semnificaţionale: „prin diversele straturi ale culturii umaniste” (p. 5).