Acum 36 de ani, maîtré Finteşteanu, vrând să-mi facă o bucurie, a venit la Danubiana (unde lucram atunci), cu ultima sa premieră (era chiar ziua mea), ştiind că Ilinca Tomoroveanu, deţinătoarea rolului principal feminin, era colega mea de liceu. Atunci am cunoscut un tânăr gazetar, care mi-a spus că-l cheamă Comarnescu şi însoţeşte trupa Naţionalului. De atunci am rămas prieteni, atraşi de dragostea de teatru şi de admiraţia pentru marii actori. Îl vizitam des la Informaţia Bucureştiului, însoţit de teatrologul Gaby Michailescu. Atunci ne-am convins de profesionalismul său. Trecând anii, ne mai vedeam la diverse premiere. Acum trei ani, când domnul Mircea Micu l-a anunţat că voi colabora la pagina culturală, nu numai că s-a bucurat, dar m-a susţinut. Şi pe parcurs nea Valy m-a ajutat, m-a îndrumat, chiar îmi schimba titlurile unor articole, pentru a le mări efectul. Era un om de-o bunătate infinită, nu l-am văzut niciodată nervos. După dispariţia lui Radu Popescu şi Nicolae Carandino a rămas cel mai mare şi cel mai important cronicar teatral. S-a străduit să realizeze la Cronica Română, unde colaboram, cea mai bună pagină culturală sub conducerea lui Mircea Micu şi apoi sub direcţia lui Răzvan Voncu şi, într-adevăr, a fost cea mai bună pagină culturală, datorită lui nea Valy care ştia gazetărie. Se bucura totdeauna când îi spuneam că mergem la o premieră la Piteşti. Era primul la autobuz şi stătea lângă mine să mai discutăm despre teatru. Eram doi inoculaţi cu teatru. M-a lăsat să scriu de două ori despre maestrul Focşa şi tot de două ori despre o artistă talentată a Piteştiului, Luminiţa Borta. A făcut cronica volumului maestrului Focşa Ghinionul a fost norocul meu (ediţia I) şi încă o cronică la ediţia a III-a. A fost la premiera Lichidării. A fost impresionat de cuvintele spuse atunci de domnul Focşa. A publicat cronici frumoase spectacolelor piteştene, ultima la Jucătorii.

 Când am fost anunţat că nea Valy nu mai e, am fost zdrobit, îndurerat sufleteşte, căci ţineam mult la el, era un om bun, blând şi un mare profesionist. Am pierdut un prieten bun tocmai când prietenii buni sunt rari. Mulţumesc lui Arşinel că a fost unicul actor prezent la înmormântare. Adio, drag prieten şi îndrumător în meseria de gazetar! Nea Valy m-a lăsat cu sufletul îndurerat plecând pe drumul nins de stele…