Praf îs toate? Ba bine că nu! Praf stelar din care obârşim şi în care ne-om întoarce, cândva, cu minimă grăbire. Iar Lumea-i cum iaşte (adicătelea: bună; rea; bună + rea; nici bună, nici rea… und so weiter), asemeni dumneaei fiind noi, apaticii, lemicii, dilemicii, trilemicii, tetralemicii, polilemicii, polemicii, martorii Doctorului Faustroll carevasăzică. Ea este pur şi simplu, noi ek-sistăm, perseverăm, după puteri, în ek-sistenţă, practicăm aflarea în treabă ca metodă de lucru, ne prefacem că dregem, îi punem pe alţii să facă ori, pur şi simplu, proferăm nonsensul oricărei întreprinderi şi că nici o cauză nu merită să te pristăveşti pentru ea. Mourir pour des idées, oui, mais de mort lente. (Aici însă intervine melitarul german din anecdota dragă lui Albert Camus. El intră într-o braserie a Parisului ocupat de Hitlerieni si, la o masă, îl aude pe un filosof de cafenea clamând că nici un ţel nu e suficient de nobil ca să-ţi pui viaţa în joc, sein Leben daranzusetzen adicatelea, şi hegelian vorovind, cu gândul la dialectica dintre Herr şi Knecht.. Se duce Neamţul însă, cu pas mareţ, către ins, îi pune chistolul la tâmplă şi-i exige să repete defetista frazare. Când acolo, ce să vezi? Gânditorul de braserie reiterează, curajos, că nici o ţintă nu iaşte dignă să te sacrifici de dragul ei. Readăpostindu-şi arma în teacă, oficeriul tedesc doar atâta îi murmură la urechea dreaptă: «Vezi că te-ai contrazis, băiatule!»)