Dragonii au corpul uriaş, solzos, cu trăsături alungite, picioare scurte, cu gheare ascuţite, capete de reptilă sau – uneori – de pasăre de pradă… Sunt înzestraţi cu puteri supranaturale sau cu darul vorbirii dar… clocesc ouă! Creaturile acestea înfricoşătoare, denumite generic „dragoni” (din grecescul „dracos”, care însemna „ochi”, preluat şi în latină sub forma „draco – draconis”) au, într-adevăr, ochii foarte mari! În mitologiile din Estul Asiei şi din America sunt priviţi ca simboluri primordiale ale Universului şi Naturii şi întruchipează înţelepciunea primară şi longevitatea, fiind consideraţi mai înţelepţi şi mai destoinici decât oamenii.
Văzuţi ca spirite benefice, aducătoare de noroc în ţările din Asia şi Oceania, în Indonezia dragonii sunt trataţi ca animale protectoare, în Japonia sunt apărătorii săbiilor, în China sunt simbolul vieţii. În ţările occidentale însă, dragonul este încarnarea spiritului malefic, aşa cum se întâmplă cu acel „dracos- dracontos” menţionat în Theogonia lui Hesiod, de unde se desprinde explicaţia că ar putea fi vorba fie de denumirea grecească pentru „şarpe”, fie de un alt termen derivat din participiul aorist („derkomai”), însemnând „(cel) văzut” sau „(cel) aprins/ care luceşte”, cu referire – probabil – la strălucirea solzilor. În operele din Grecia antică, prima referire cu privire la un dragon apare în „Iliada”, unde Agamemnon este descris că poartă un dragon albastru pe centura de care-şi ţinea agăţată sabia şi pe platoşă are un balaur cu trei capete.