AD-LITTERAM

* „Printre tineri sunt câţiva cronicari literari talentaţi, dar deocamdată nicio personalitate. Ceea ce mă alarmează este rapida lor afiliere la grupuri de interese: când schimbă foaia (cum se zicea pe vremea lui Eminescu) la care colaborează, schimbă şi foaia, criteriile de judecată, cu alte cuvinte. Acest lucru nu se întâmpla înainte. Şi e neplăcut să constaţi dincolo de acest aer de familie, în pofida divorţurilor frecvente, că regula jocului pare să fi devenit aceea de a lăuda emfatic cărţi proaste şi de a critica emfatic cărţi bune. Cine şi ce să mai înţeleagă?” (Nicolae Manolescu, într-un interviu de Andrei Terian din Euphorion, nr. 1-2/ianuarie-februarie 2010).

* „Imaginaţia & dragostea faţă de sfântul obicei (de a bea; n.n.) capătă parole demne de mari poeţi/spioni ai lumii! În lumea deliciilor filologice, sunt deja consacrate verbe complicate, precum: a pili, a te matoli, a fi matroz, a te machi (cu varianta agreabilă machia),  a te ciupi, a te face mangă, a fi clampă, a te turmenta, a a tiutiuncăni, a o lua pe pilot automat, a fi luat de flamă, a te face muci, a te vopsi/vărui, a şumeni, a trece la pompe, a redeveni sugaci, a găsi scăpare-n mişelie; plus consecuţiile accidentale – a te răsti la bocanci, a da la boboci, a spune tot… Şi licorile capătă porecle: doi ochi albaştri, lacrima lui Dobrin, distilat de electrod, zeamă de creangă strâmbă, sângele Mariei (asta-i traducere!), apă de pufoaică, cocârţ treimiist, sângele/busuiocul Domnului, ginsengul balcanic, aghiasma cârciumarului, nectarul pivniţei d’anţărţ ş.a.m.d. De altfel, cărţi despre abstinenţă n-am citit. De ce? Simplu: fiindcă abstinenţii nu scriu!…” (Bogdan Ulmu în rubrica Haz de nehaz din Baaadul literar, nr. 2 (13)/mai 2010).
 
* „Aflat în zarca Aiudului, bolnav,/Valeriu Gafencu primi în dar/o pernă şi imediat/o dărui altuia, socotind că-i/trebuie/mai mult, acela o dărui altuia/până ce perna, dând ocol /închisorii/se întoarse înapoi//şi era pe pământ atâta lumină/de parcă s-ar fi dislocat un umăr/al Căii Lactee/o coastă/şi-o şuviţă albastră/cu stelele toate izvorând/dintr-un punct/în care nu se întâmpla decât/simpla trecere în ocol/a unei perne…” (Doina Pologea în poemul Cântecele Aiudului din Mozaicul, nr. 4 (138), 2010).

* „Nu este normal să pui pe aceeaşi treaptă un salariat cu 8 milioane de lei şi unul cu 100 de milioane. Să îi reduci salariul cu 25% pentru cel din prima categorie înseamnă 2 milioane (va rămâne cu 6 milioane), pentru cel din a doua 25 de milioane, va rămâne cu doar 75 de milioane, un fleac acolo, l-au distrus iremediabil, ce mai poate face el doar cu aproape 2 000 de euro? De fapt, aici este toată esenţa măsurilor funeste băsesciene, preţul dezastrului orchestrat de politicieni timp de 20 de ani nu va fi plătit de adevăraţii graşi ai sistemului bugetar, ei bine, da, ei vor rămâne în continuare nu graşi, ci obezi, preţul va fi plătit de acea armată de spoliaţi, tot aceia care au fost invitaţi să se sacrifice şi cu ani în urmă (pe vremea aiuritorului cavaler al tristei figuri Emil Constantinescu) pentru a vedea la final, mântuiţi economic, luminiţa de la capătul tunelului.
Este o batjocură fără margini, întrucât noi ştim bine că cei care trebuie să plătească preţul falimentului statului postdecembrist nu vor plăti, ei vor fi bine mersi în funcţii şi îşi vor lua pensiile si salariile uriaşe de spoliatori de meserie.” (Aurelian Giugăl, în articolul Un preşedinte & un prim-ministru funebri din Cultura, nr. 20 (275)/joi 27 mai 2010).

* „Mi-aş dori ca preşedintele să aibă acum ideea să se folosească de «popor», aşa cum se folosea în alte timpuri: făcând băi de mulţime. Ce ziceţi? Îmi doresc prea mult? Până la urmă, pentru asta trăia, până de curând, preşedintele nostru. Iar de mulţimi, sunt convins, nu va duce lipsă”. (Lucian Dan Teodorovici în articolul Nişte băi de mulţime din Suplimentul de cultură nr. 275/29 mai-4 iunie 2010).