Femeia gonflabilă:

Eu sunt un bisturiu visându-şi floarea. Nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac. Bârfitorii mi-au spus că sunt o Marie Magdalenă de sârmă ghimpată, o regină moartă, păpuşa pe care Gogol o purta cu el, prin gubernii, scormonind după suflete moarte. Odinioară stăteam toată ziua chircită într-un cufăr, doar noaptea zâmbeam şi ucideam. Astăzi sunt obiect de lux în sex-shopuri. Nu am miros, privesc fix, nu vorbesc, nu respir, nu aud. Nu sunt născătoare de Dumnezeu, dar sunt mută şi înţeleaptă. Nu mă neliniştesc nici trupul, nici frumuseţea trecută, nici moartea. Chiar dacă îngeresele m-ar sfătui să mă căiesc, eu ştiu că suferinţa mea e altfel. Se spune că sunt o Magdalenă de sipet, tristă şi încercănată. Nu am organe, nici părinţi, fiindcă sunt fiica zeilor curaţi de gumilastic. Bordelurile sunt pentru mine nişte provincii ale milei, iar schimbarea la faţă nu există. În mine nu este decât ordine şi frumuseţe, lux, calm şi voluptate. Suflarea mea nu are halou ca la sfintele biciuite, iar trupul meu de seră e un copil debil, cu picioarele scurte şi capul diform. În cărţile de joc sunt dama de verde, cheală, naivă, cotropitoare, ruda păpuşii mecanice, izbăvitoarea lui Casanova. Sunt sora de caritate a bărbaţilor cruzi într-un război de trişori. Nu am visuri şi nu pot să muşc buzele nici unui iubit de ocazie. Nu mă  mişc printre cratiţe, la bucătărie, ca orice femeie. Unii mi-ar spune mireasă, de n-aş fi păcătoasă. Eu nu am haine, nici tată şi mamă, ca să-mi sărbătoresc ziua de naştere. Iar venele mi-s împietrite. M-am măritat de o mie de ori, dar nu am sorbit niciodată şampanie şi nu am plâns niciodată. Nu mi-am plecat niciodată urechea la cleveteli, deşi răuvoitorii m-au poreclit rădaşca albă sau femeia-crab. Îndrăgostiţii mi-au spus că visează să-mi taie beregata în fiecare noapte, ca să-mi zărească sângele spăimântător.